Bună ziua, stimate doamne și stimați domni! Stimați participanți la Universitatea de Vară!
În acest ciclu guvernamental, aceasta este ultima noastră prelegere: o prelegere de încheiere a ciclului guvernamental. Planul meu este ca anul viitor să ținem aici o prelegere de deschidere a noului ciclu guvernamental. Încheierea ciclului – presupune un fel de bilanț. Nici eu nu pot evita acest lucru. În plus, lumea este cu susul în jos, iar actualitatea este plină de subiecte interesante, așa că am multe de spus, timpul este limitat și avem un moderator strict. Propun să începem cu temele de actualitate obligatorii, iar apoi să trecem la o analiză mai profundă. Vom vedea cât rezistăm – și mai ales cât rezistați dumneavoastră acolo, în căldura arzătoare a soarelui.
Prima temă de actualitate: alegerile de anul viitor din Ungaria. Este democrație, deci fiecare alegere este deschisă. Asta e atât frumusețea, cât și pericolul ei. Niciodată nu există garanții. Cine dorește garanția victoriei, a greșit adresa. Va fi așa cum vor decide oamenii. Astăzi vă pot spune: potrivit propriilor noastre sondaje interne, la opt luni înainte de alegeri, dacă alegerile ar avea loc în această duminică, am câștiga în 80 din cele 106 circumscripții electorale uninominale. Aceasta ar însemna o victorie detașată și o majoritate copleșitoare, dar eu nu sunt mulțumit cu aceasta. Vă rog ca nici dumneavoastră să nu fiți, deoarece în 2022 am câștigat în 87 de circumscripții electorale. De ce am accepta mai puțin în 2026? Nu vom accepta! Aș dori să vă reamintesc că fiecare alegere din Ungaria reprezintă cel mai mare risc pentru maghiarii din afara granițelor. Întotdeauna se poate alege între două destine. Crezul opoziției din Ungaria, dirijate de la Bruxelles, a fost deja exprimat clar când au venit la Oradea și au spus doar atât: „pământ românesc.” Cine are urechi de auzit, știe ce înseamnă asta. Noi reprezentăm exact opusul acestui punct de vedere. Noi spunem că statul are granițe, națiunea nu, și de aceea vă puteți baza întotdeauna pe un guvern național: vom apăra maghiarii, vom lupta și pentru dumneavoastră, și vă cer să luptați și dumneavoastră pentru propriul viitor.
A doua temă de actualitate: alaltăieri, mai precis miercuri seara târziu, am avut ocazia să mă întâlnesc cu noul prim-ministru al României. Aș dori să spun pe scurt câteva cuvinte despre acest lucru. Este cel de-al 24-lea omolog al meu. Dar sper că noi, maghiarii, nu ne-am pierdut complet simțul echității. Și am adăuga că stabilitatea sistemului politic românesc – spre deosebire de cel maghiar – nu este asigurată de stabilitatea guvernelor și de permanența prim-miniștrilor, ci de cea a președinților de stat, așadar trebuie să tragem concluzii din acest număr cu precauție. Și românii au propriile capacități politice pentru a asigura stabilitatea propriului sistem. Vă pot spune că m-am întâlnit cu un politician de calibru, cu un om din Oradea – care se mișcă în același sistem de coduri și modele culturale ca și noi –, m-am întâlnit cu un patriot român, care va lupta pentru interesele naționale românești – de acest lucru să nu avem nicio îndoială – și care în același timp dorește și succese româno-maghiare comune, este interesat în reușite comune româno-maghiare și va acționa în acest sens. Așadar, există șansa unei bune cooperări, dacă România va reuși să depășească situația economică dificilă în care se află, și pe care nu este de datoria mea să o calific, dar pot spune atât, că m-am întâlnit cu un prim-ministru care are șansa de a gestiona această provocare.
În al treilea rând, a treia actualitate: în Ungaria stârnește spiritele faptul că am interzis intrarea în țară unei trupe rock antisemite și care glorifică terorismul. Este important să spunem clar că Ungaria este o insulă a libertății și a păcii într-o lume turbulentă; la noi nimeni nu poate fi abuzat din cauza originii sau religiei sale – nici măcar verbal. Iar organizatorii ar fi trebuit să aibă discernământul necesar încât să nu-i invite și să nu aducă Ungaria într-o asemenea situație. Totuși, există un fenomen aici, în showbizul maghiar. Unul îi numește „suboameni” pe cei care nu-i plac, altul îl împușcă pe prim-ministru pe scenă, un al treilea invită o formație antisemită, care sprijină terorismul, deci ceva clar a derapat aici, în showbizul maghiar, înainte de alegeri. Înțeleg că toți trăiesc din bani, dar banii nu pot fi atât de importanți.
A patra actualitate: profit de această ocazie și de atenția sporită de astăzi pentru a anunța lansarea cercurilor civice digitale. Am înființat deja primul cerc civic digital. Când voi lăsa microfonul jos la finalul prelegerii de azi, acesta va fi primul cerc civic digital și site-ul său va fi deja activ, toate informațiile vor fi disponibile acolo. Formarea cercurilor civice digitale are importanță electorală, dar depășește cu mult acest cadru, deoarece noi, comunitatea de dreapta, civică, creștină, conservatoare și națională din Ungaria, trebuie să ne ocupăm și de spațiul virtual. Astăzi, acest spațiu este unul ostil, iar asta nu este în regulă. Este nevoie de o forță civică digitală! Probabil că și dumneavoastră ați observat că în ultimii cincisprezece ani s-a schimbat ceva în lume. Am înlocuit cafenelele cu camerele web, întâlnirile cu prietenii cu forumuri, iar conversațiile le-am mutat în ferestre de chat, și dacă ceva nu pornește de pe internet, nu va ieși nimic din acel lucru. Această schimbare a măturat întreaga lume occidentală. Nu este nimic specific maghiar în ea. Totuși, există ceva, care este specific maghiar: grosolănia, insultele, trollingul și violența digitală. Cei care își asumă convingerile civice, non-stângiste, non-progresiste, non-liberale, sunt atacați, ridiculizați, umiliți în demnitatea lor. Spațiul digital este dominat de trolling, distrugere, dezbinare și de comunități digitale construite pe acestea. Așadar, trebuie să facem ceva, să ne reorganizăm comunitățile într-un mod adaptat epocii moderne. Trebuie să luăm la cunoștință că o comunitate funcționează doar dacă are și o componentă digitală. Trebuie să creăm un contrabalans la cultura distrugerii: cultura construcției, a edificării naționale, a creației și a dragostei de patrie și în spațiul digital. Împotriva agresiunii digitale a partidului Tisza, am creat deja anterior Clubul Luptătorilor, și acesta este important, dar lupta nu este pentru toată lumea. Sunt oameni care pur și simplu s-au săturat de conflicte. De aceea este nevoie de un loc, de un spațiu și pentru cei care nu doresc să participe direct în bătăliile politice, dar care vor să contribuie la edificarea națională. Este nevoie de un spațiu, de un sprijin, de protecție politică și comunitară, este nevoie de multe cercuri civice digitale.
Stimați participanți la tabără!
Acest lucru are relevanță și din perspectiva suveranității naționale, deoarece globaliștii, stângiștii și susținătorii războiului bântuie toți deja spațiul digital. Și noi avem nevoie de o cucerire digitală a patriei. Trebuie să ne construim propriul sistem imunitar, să ne creăm propriul cod moral sursă și algoritmul nostru național. Hai, cercuri civice digitale!
A cincea actualitate: în Ungaria există o dezbatere despre ce au câștigat maghiarii odată cu victoria lui Donald Trump. Aș dori să comentez acest aspect și să vă spun că în primul rând, odată cu victoria lui am reușit, deocamdată, să evităm un război mondial. A fost eliminată discriminarea politică împotriva Ungariei, au fost ridicate sancțiunile economice împotriva centralei de la Paks – ceea ce ne permite să o finalizăm – și au început investițiile americane în Ungaria; până acum au fost realizate patru investiții remarcabile în domeniul cercetării și dezvoltării, iar în septembrie sunt așteptate încă trei.
Ei bine, stimați participanți la tabără, acum ne putem lua rămas-bun de la observatorii superficiali și de la presă, și putem plonja direct în subiectele serioase. Va fi oare un război mondial? Nu există un răspuns sigur. Odată cu intrarea în funcție a președintelui Trump, probabilitatea a scăzut, dar nu a dispărut. Ceea ce văd în politica internațională este că întreaga lume simte adierea prevestitoare și rece a unui viitor război. Vă prezint rezultatele unui studiu european. Întrebarea sună astfel: „Va izbucni al Treilea Război Mondial în următorii cinci-zece ani?” Francezii: da – 55%, spaniolii: da – 50%, italienii: da – 46%, americanii: da – 45%, britanicii: da – 41%, germanii: da – 41%. În același timp, apar zeci de studii, cărți și analize despre problematica celui de-al Treilea Război Mondial. Ceea ce aș dori să vă spun este că adierea prevestitoare a unei furtuni nu este întotdeauna urmată de furtună. Dar există umbre de rău augur. Am adunat semnele prevestitoare care au putut fi identificate înaintea războaielor mondiale anterioare, pentru că războaiele mondiale rareori izbucnesc pe neașteptate, există semne premergătoare, procese care ne aduc la război. Am identificat următoarele semne prevestitoare: înaintea războielor mondiale, rivalitatea dintre marile puteri se intensifică întotdeauna. Despre acest lucru am vorbit aici în urmă cu doi ani – există două planete-soare pe cer, dacă vă amintiți – iar acum vă spun că dacă este vorba de război, atunci pe cer sunt nu două, ci trei planete-soare. După războiul ruso-ucrainean, rușii au fost repuși pe harta lumii. Astăzi, pe cer se află Soarele rusesc, chinez și american. În Consiliul de Securitate al ONU sunt cinci membri permanenți, dintre aceștia, din punct de vedere al capacității nucleare ofensive, francezii și britanicii reprezintă o categorie inferioară, există trei mari puteri militare, Consiliul de Securitate are trei astfel de membri: rușii, chinezii și americanii. Un alt semn este că înaintea fiecărui război mondial, numărul conflictelor armate crește de obicei. În 1990, au avut loc 111 conflicte armate în întreaga lume, iar în 2024, au existat 184 de conflicte armate. Din 2010, numărul conflictelor care implică și state, adică nu numai conflicte armate, ci și conflicte care implică state, s-a dublat. Înaintea fiecărui mare război se intensifică cursa înarmărilor. Am analizat cifrele. Între 1990 și 2025, cheltuielile militare au crescut cu 1,5 ori, cifra de afaceri a celor mai mari o sută de companii producătoare de armament din lume a crescut de o dată și jumătate. În plus, majoritatea armamentelor sunt finanțate prin credite, adică armele, ca investiții, trebuie să producă rentabilitate. Iar pentru o armă, rentabilitatea este, de fapt, războiul. Semnul prevestitor al războaielor majore este fragmentarea economiei mondiale în blocuri, cel puțin la primele două războaie mondiale așa a fost. În astfel de perioade, marile blocuri geopolitice își închid reciproc accesul la piețe. Am numărat: în zece ani, numărul măsurilor care restricționează comerțul liber la nivel global a crescut de cinci ori. La fel, un semn prevestitor al războiului este intensificarea emigrării în masă, pe care astăzi o numim migrație. Comparativ cu 1990, în prezent migrația globală s-a dublat: afectează 300 de milioane de oameni. Așadar, ceea ce pot afirma cu responsabilitate despre această chestiune, poate cea mai importantă, dacă va exista sau nu un al Treilea Război Mondial, este că probabilitatea izbucnirii unui război mondial este în continuă creștere.
Ce înseamnă acest lucru pentru maghiari? Prima consecință: răbdare, sânge rece, calm strategic. De exemplu, Ucraina nu trebuie primită în Uniunea Europeană, prin care am introduce și războiul în UE, nici măcar dacă întreg Bruxelles-ul s-ar da peste cap. A doua consecință a acestei situații este că trebuie să depunem eforturi pentru pace. Limitele influenței diplomatice și de putere ale Ungariei sunt evidente. Am trăit și eu însumi acest lucru atunci când, în urmă cu un an, l-am vizitat la Kiev pe președintele Zelenski și am încercat să-l conving să accepte un armistițiu, și, ferească Dumnezeu, poate chiar negocieri de pace, cu un argument simplu și ușor de înțeles de toată lumea, că timpul nu lucrează în favoarea Ucrainei în acest război ruso-ucrainean. De aceea – i-am spus acum un an –, ar fi mai bine să se ajungă cât mai curând la un armistițiu, deoarece cu cât războiul continuă, cu atât mai mari vor fi pierderile pe care le veți suferi voi, ucrainenii, deoarece timpul nu este de partea voastră. Influența noastră limitată s-a văzut din faptul că mi-a răspuns că mă înșel, întrucât timpul este de partea lor, războiul trebuie continuat și îl vor și câștiga. Din toate acestea reiese clar că, deși merită ca Ungaria să depună eforturi pentru pace și în lumea marilor puteri, noi ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe pacea regională, pe vecinătatea noastră. Trebuie să încheiem alianțe de pace cu oricine se poate. Avem deja o astfel de alianță cu sârbii, avem cu slovacii, sper că vom avea și cu românii, poate și cu cehii după alegeri, iar Polonia s-a întors deja pe jumătate, și să nu renunțăm nici la austrieci. Alianțe regionale pentru pace – asta putem face pentru pace.
A treia consecință a pericolului de război: trebuie să ne pregătim pentru ca, dacă izbucnește un război, să putem rămâne în afara acestuia. De ani de zile eu fac acest lucru; la cel mai înalt nivel de abstractizare, acesta este principiul călăuzitor al politicii externe maghiare. Trebuie să ne pregătim să rămânem în afara războiului, nu este o simplă declarație atunci când anunțăm că rămânem în afara acestuia; să fim capabili să rămânem în afara războiului este o cunoaștere. Această cunoaștere are cinci piloni. Deci, dacă vrem să stăm deoparte, trebuie să fim pregătiți să stăm deoparte. O astfel de primă condiție și sarcină este să nu fim vulnerabili, adică să avem relații bune cu toate centrele de putere din lume. Astăzi avem relații bune cu cinci din cele șase centre de putere ale lumii – există unul cu care nu avem. Suntem bine cu americanii, rușii, chinezii, indienii și lumea turcică. Și nu suntem în regulă cu Bruxelles-ul. Când vorbesc despre a fi în relații bune cu toată lumea, nu mă gândesc că trebuie să ciocnim pahare și să ne asigurăm reciproc de o prietenie teoretică, nu mă gândesc nici măcar la simpatie politică, ci la faptul ca toată lumea, toate marile puteri, ar trebui să aibă un interes economic și material în succesul Ungariei, cu alte cuvinte, nimeni să nu aibă un interes în distrugerea și slăbirea Ungariei.
Următoarea condiție pentru a rămâne în afara războiului este să avem forța de a ne apăra. Aici mai sunt lucruri de făcut! Deși cheltuielile pentru apărare națională au ajuns deja la 1.750 de miliarde de forinți. Am creat o rețea de centre industriale de apărare militară. Dacă priviți harta, le veți vedea: Győr, Zalaegerszeg, Kaposvár, Várpalota, Kiskunfélegyháza, Gyula. Am achiziționat elicoptere de luptă și avioane de transport, dezvoltăm și forțele terestre și participăm chiar și la proiecte internaționale de dezvoltare a tehnologiei militare de cel mai înalt nivel. Armata ungară trebuie să obțină un avantaj tehnologic, avem nevoie de un fel de armată de precizie, pentru a ne putea apăra. În acest domeniu, mai este mult de lucru.
A treia condiție, pentru ca o țară să poată rămâne în afara unui război, este dezvoltarea capacităților de reziliență în fața crizelor, sau ceea ce am putea numi mai simplu, capacitatea de autosusținere. Trebuie să fii autosuficient în patru domenii, dacă vrei să rămâi afara războiului: în industria de apărare, în energie, în industria alimentară și în privința capacităților digitale. Nu le voi parcurge acum pe toate, deoarece am vorbit deja despre ele. Doar despre capacitățile digitale doresc să spun doar atât că aici apariția inteligenței artificiale schimbă totul. Are loc o competiție globală, despre care încercați să vă imaginați că Statele Unite și China se urmăresc reciproc, lunar și pe baza unor indicatori concreți, cine este în frunte în utilizarea inteligenței artificiale și cu câte luni este în urmă celălalt. Miza este uriașă, pentru că, deși încă nu o percepem cu gravitatea cu care ar trebui, inteligența artificială va transforma lumea muncii, structura economiei, sistemul de sănătate, transporturile, industria militară și administrația publică. Fie că o credem sau nu. Putem glumi, spunând că noi nu vrem să dobândim inteligența artificială, ci cea naturală, dar adevărul este că ceea ce poate fi făcut mai eficient prin calcul, prin algoritmi, prin analiza datelor, va fi făcut mai eficient. Trebuie să facem această muncă la nivel național, deoarece Uniunea Europeană nu valorează nimic în această competiție. Dacă așteptăm după Uniunea Europeană și vrem să dezvoltăm capacitățile noastre de inteligență artificială maghiară în cadrul acesteia, nu vom ajunge nicăieri. Trebuie, deci, să ne pregătim să intrăm în această competiție în mod independent, să devenim un actor regional relevant și să cooperăm cu celelalte țări din regiune.
Al patrulea pilon, a patra condiție pentru a rămâne în afara războiului este superioritatea în resursele umane. În trecut, pe vremea lui Klebelsberg, se numea superioritate culturală. Ce merită menționat este că, în prezent, în Europa, Ungaria este țara care cheltuie cel mai mult pentru educație, raportat la PIB – iar în ceea ce privește învățământul superior, cu siguranță! – suntem printre fruntașii Europei în formarea profesională, trei universități maghiare se află în primele 2% din lume, iar nouă universități maghiare în primele 5% la nivel global.
Al cincilea pilon și condiție pentru a rămâne în afara războiului este existența unui plan pe termen lung, un plan care să ofere stabilitate, stabilitate politică, în spatele deciziei de a nu ne implica în război, adică un plan care se extinde peste ciclurile politice și, dacă este posibil, chiar și peste generații. În centrul acestui plan, și aici ar trebui să creăm un consens național complet în Ungaria, se află faptul că nu ne putem închide în niciun bloc. Facem parte din sistemul federal occidental, dar trebuie să fim prezenți și în economia estică. Aceasta nu înseamnă deschidere, ci echilibru. Politica externă maghiară și strategia națională maghiară trebuie să depună eforturi pentru echilibru dacă dorim să supraviețuim următoarelor decenii ca națiune, ca națiune maghiară.
După războiul mondial, să revenim în Europa! Va exista un război european? Umbrele amenințătoare ale unui război mondial sunt vizibile, iar războiul european este o realitate. Nu va fi un război european, el există deja. Războiul ruso-ucrainean este un război european. De fapt, Europa se joacă cu focul – sau mai bine spus, cu iadul – încă din 2014, de la conflictul din Crimeea, dacă vă amintiți. Conflictul ruso-ucrainean este descris de politica occidentală ca o confruntare între democrație și autoritarism. Nu știu dacă ei chiar cred acest lucru sau doar îl spun, dar este sigur că nu are nicio legătură cu realitatea, sau, dacă are, în acest caz concret, în chestiunea războiului, este complet irelevant. Cu alte cuvinte, în realitate, ideea ca Ucraina să aparțină, sau să poată aparține Occidentului, înseamnă, de fapt, destrămarea echilibrului de putere dintre Occident și Rusia, democrație sau nu. Iar destrămarea echilibrului de putere, mai ales dacă este de natură militară, și miza este adearea Ucrainei la NATO, este întotdeauna percepută de cei implicați ca o criză existențială. Și așa vor și reacționa. Occidentul nu a înțeles acest lucru, și astfel a declanșat o spirală a războiului, adică prin faptul că a dorit să atragă Ucraina spre Vest, sau, ca să fim mai indulgenți, prin faptul că a acceptat această aspirație a Ucrainei. Este important să ne reamintim, desigur, de ce nu ar fi un lucru perfect natural ca o națiune să aspire să aparțină undeva, de exemplu, Occidentului? Și de ce nu ar fi firesc ca acea entitate unde dorește să aparțină, fie NATO sau Uniunea Europeană, să spună: „Desigur, haideți!”? Dar asta doar amatorii cred. Pentru că, devreme ce orice mișcare de acest gen perturbă echilibrul de putere, va provoca inevitabil o reacție imediată din partea părții adverse, pentru care este vorba despre o chestiune existențială, de securitate. Din aceasta, lecția pentru Occident este că războiul poate fi declanșat chiar și de o intenție bună, dacă intenția bună apare în locul nepotrivit și în modul nepotrivit. Să deschidem o paranteză aici și să ne amintim de geniul lui Helmut Kohl, de reunificarea Germaniei, cel mai relevant eveniment al ultimelor treizeci de ani. El a fost cel care a exprimat cauza bună a reunificării Germaniei la momentul potrivit, în locul potrivit și în modul potrivit. În contrast, am exprimat atragerea Ucrainei spre Occident la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit și în modul nepotrivit, iar rezultatul a fost războiul.
Cu alte cuvinte, stimate doamne și stimați domni, trebuie să spun că războiul, războiul european nu a fost o singură decizie. Dacă va izbucni un război mondial, nici acela nu va fi rezultatul unei decizii identificabile, ci un deznodământ. Sistemul global este fragil, în profesia noastră circulă o glumă devenită deja clișeu: cine a inventat ordinea globală, a inventat și colapsul global, pentru că cine inventează trenul, inventează și accidentul de tren. Și aici avem de-a face cu aceeași situație. Iar dacă acest lucru se produce și nu va fi ordine globală, atunci vor rămâne doar zone regionale de supraviețuire, și întrebarea este cum va arăta zona europeană de supraviețuire, adică Uniunea Europeană peste cinci-zece ani, având în vedere că ne-am implicat în așa măsură în războiul din Ucraina? Ceea ce vă pot spune se bazează pe experiența pe care am acumulat-o la ultimele câteva summituri ale șefilor de guvern europeni. Uniunea Europeană a decis să intre în război, a decis că, chiar dacă Statele Unite se retrag, Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina, ceea ce pentru mine este o dezamăgire, deoarece Uniunea Europeană, care s-a constituit ca un proiect al păcii, a devenit un proiect de război. Ungaria a decis că nu va intra în război. Uniunea Europeană a decis că și Ungaria trebuie să participe la război. Uniunea Europeană a decis că, pentru ca și Ungaria să intre în război, trebuie să existe un guvern pro-ucrainean și pro-Bruxelles în Ungaria. Aceasta este ecuația fundamentală a politicii interne maghiare de astăzi. Iar noi am decis că nu vom lăsa nici pe Tisza, nici pe DK la guvernare, pentru că vrem ca Ungaria să aibă un guvern național și partizan al păcii.
Ține de această temă faptul că Uniunea Europeană a publicat și proiectul de buget pe șapte ani. Este o lectură voluminoasă. Dacă cineva o parcurge, poate observa că este un buget de război. Tot ce conține acest buget a fost formulat conform logicii războiului. 20% din bani merg în Ucraina, iar ce rămâne nu se va cheltui pentru dezvoltare, agricultură sau fermieri, ci pentru pregătiri de război. Acest buget reflectă o Uniune Europeană care se află în război cu Rusia, care poartă război cu Rusia pe teritoriul Ucrainei. Este un buget al Uniunii Europene care urmărește înfrângerea Rusiei pe teritoriul Ucrainei, în speranța că o înfrângere militară va zgudui sistemul de guvernare rus, deschizând astfel calea pentru o schimbare de putere – paranteză: domnul președinte Biden: „Putin must fail”, paranteză închisă – și că aceasta va deschide calea pentru politica liberală și reîntoarcerea la epoca Elțîn, și pot începe afacerile. Pot rezuma pe scurt răspunsul la întrebarea „de ce?” după cum urmează. Ungaria nu este interesată de un buget de război, noi avem nevoie de un buget care să sprijine pacea și dezvoltarea, motiv pentru care nu acceptăm proiectul prezentat nici măcar ca bază de negociere. Avem nevoie de un alt proiect. Ne ușurează lucrurile faptul că, din câte se pare, până la alegeri oricum nu prea vor să negocieze cu noi despre acesta. Iar după aceea, vom vedea, pentru că vorbim de cel puțin doi ani de negocieri. Aș dori să fac o paranteză aici legată de fondurile europene. Cine le aduce acasă și cu ce preț? Jumătate din suma care ni se cuvine – 12 miliarde de euro – am adus-o deja acasă, banii se află în contul nostru și sunt folosiți de economia maghiară. Dar trebuie să aducem acasă și cealaltă jumătate. Vom reuși și acest lucru, deoarece adoptarea noului buget, a bugetului pe șapte ani necesită unanimitate. Și până nu primim banii restanți, nu va exista niciun nou buget european. Îi vom aduce acasă și nu vom face nicio concesie în privința suveranității noastre. Adevărul este că și cei din partidul Tisza și cei din DK, sau mai bine zis, tandemul lor, ar aduce banii acasă. Eu cred că deja au o înțelegere cu Bruxelles-ul: vor primi banii, în schimb vor sprijini războiul din Ucraina, vor accepta aderarea Ucrainei la UE, vor implementa pactul privind migrația, vor abroga legea privind protecția copilului, vor elimina impozitele pentru multinaționale și vor renunța la compensarea costurilor la utilități. Cu alte cuvinte, vor exista bani în schimbul suveranității noastre. Aceasta este opțiunea lor. Eu propun să aducem mai degrabă noi banii acasă.
Trebuie să spun câteva cuvinte și despre ceea ce face Europa și de ce o face. Ceea ce face Europa astăzi – și acest lucru a fost decis la summiturile succesive ale șefilor de guvern – este că își asumă, Uniunea Europeană își asumă la nivel global rolul de susținător al acelei ideologii – pe care o putem numi progresistă sau „woke” –, împotriva căreia președintele Trump a luptat în Statele Unite, a învins, iar acum lucrează la desființarea ei. Altfel spus, Uniunea Europeană s-a plasat într-un rol în care administrația prezidențială a SUA nu o percepe ca o organizație internațională față de care are resentimente, ci ca un adversar politic. De aceea – și vă spun asta din cauza disputelor vamale actuale – conducerea de azi a Uniunii Europene va ajunge întotdeauna ultima la masa negocierilor cu SUA și va semna întotdeauna cele mai nefavorabile acorduri. Conducerea actuală a UE a pus Uniunea pe o traiectorie forțată, iar această traiectorie ne duce către un război comercial, pe care nu îl putem câștiga. Este nevoie de o schimbare a conducerii în Uniunea Europeană. Liderii UE au crezut, de asemenea, că dacă noi ne confruntăm cu China alături de Statele Unite, acest lucru ne va apropia de SUA. În această așteptare, von der Leyen și echipa sa au rămas dezamăgiți, iar pe lângă relațiile cu americanii, și legăturile dintre Uniunea Europeană și China s-au deteriorat drastic. Mai mult decât atât, Statele Unite se retrag treptat și constant din războiul ruso-ucrainean. Ultima lor ofertă generoasă a fost că europenii pot cumpăra arme americane și le pot da ucrainienilor. Aici am ajuns. Iar asta înseamnă că Bruxelles-ul, refuzând încetarea focului și pacea, vrea să umple vidul economic, financiar și militar lăsat de retragerea Statelor Unite. Iar acest lucru exclude posibilitatea normalizării relațiilor noastre cu Rusia. Cu alte cuvinte, situația actuală a Europei este următoarea: Bruxelles-ul se pregătește practic de un război comercial sau rece cu Statele Unite și China, în timp ce se află într-un război fierbinte cu Rusia, și, în același timp, dorește să-și mențină și să-și amplifice implicarea militară în Ucraina. Aceasta este situația.
Orice om cu mintea întreagă trebuie să pună întrebarea: „Dar de ce?” Care este rostul acestui lucru? Mai ales că, potrivit convingerii noastre, acest lucru este contrar intereselor statelor membre, și, din ce în ce mai mult, nici majoritatea europenilor nu mai sprijină această politică. De ce o fac? Desigur, eu pot doar oferi câteva puncte de vedere. Documentul secret care ar răspunde la această întrebare încă nu a fost obținut de echipa lui Rogán. Deci ne rămân doar posibilitățile intelectuale, și pot oferi doar puncte de vedere pentru a răspunde la întrebare. Primul punct de vedere este că există un plan federalist-maestru. Comisia Europeană de la Bruxelles vede fiecare criză ca pe o nouă oportunitate de a construi o Europă federală, adică Statele Unite ale Europei. Uitați-vă: indiferent de ce fel de criză a avut loc – financiară, de migrație, virusologică, COVID, acum război – de fiecare dată s-a decis extinderea autorității Bruxelles-ului și reducerea puterilor statelor naționale. Aceasta este o rachetă purtătoare, un vehicul de lansare, fiecare criză este o oportunitate, astfel și cea a războiului, pentru ca Bruxelles-ul să construiască mai departe federalizarea Uniunii.
Al doilea punct de vedere, în baza căruia putem căuta răspunsul, este că, în realitate, gestionarea bugetară a Uniunii Europene poate fi susținută astăzi doar prin economie de război și împrumuturi de război, pentru că aceasta și-a pierdut competitivitatea.
Și, în al treilea rând, poate fi un aspect și faptul că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea asigura protejarea intereselor de acolo ale unor actori economici prin crearea unui stat membru al UE aflat sub control direct. Acest lucru este clar vizibil și în disputa actuală dintre Zelenski și Comisia Europeană. Despre acest lucru vreau să vă spun doar atât: în ultimii zece ani am lăsat Marea Britanie să iasă, iar acum vrem să primim Ucraina. Este o nebunie din punct de vedere economic, dar există o structură în această nebunie. Este o nebunie, dar are o logică. Pentru că Marea Britanie este suveranistă și nu ar fi niciodată de acord cu formarea Statelor Unite Federale ale Europei, în timp ce Ucraina ar accepta. Să lăsăm Marea Britanie pe dinafară sau să o lăsăm să iasă, și să primim Ucraina? O nebunie, dar cu logică.
Stimate Doamne, stimați Domni!
Am un discurs lung și despre ce putem face împotriva acestui lucru, dar, la îndemnul lui Zsolt, voi pune acum acest subiect între paranteze. Totuși, mai trebuie să vă spun câteva idei despre două lucruri. În primul rând, despre marea strategie maghiară. După ce Zsolt m-a presat cu timpul, nu voi putea să o expun aici într-un mod sofisticat și nuanțat, dar poate voi avea această oportunitate în corturi, în cadrul dezbaterilor tematice pe teme politice. Aici vă voi prezenta doar un rezumat.
Ce înseamnă marea strategie maghiară? Acum, în limbajul nostru, cei care stăm aici. Să nu vă întristați, aș putea spune toate acestea și într-un mod mult mai elegant, chiar și în limbajul Bruxelles-ului. Esența marii strategii maghiare a pornit de la faptul că, în 1920 am fost învinși, sau, mai bine zis, înfrângerea noastră a fost atunci consfințită și finalizată. Și dușmanii noștri au decis atunci în privința noastră. Iar dușmanii noștri au decis că Ungaria va fi mică și săracă. Acesta este destinul nostru. Noi suntem în politică tocmai și esența strategiei noastre naționale este de a schimba acest destin, adică Ungaria va fi măreață și prosperă. Acesta este nucleul strategiei naționale ungare. Și înainte ca notele diplomatice de protest să înceapă să fie redactate în țările vecine, le recomand traducătorilor ca atunci când ajung la partea cu „Ungaria va fi măreață”, să folosească cuvântul „great” așa cum o face președintele Statelor Unite: „Make America Great Again!”, și nu „big”, ca să nu fim înțeleși greșit.
La ce întrebări trebuie să răspundă o mare strategie maghiară? Prima întrebare: de unde vom avea oameni? A doua: de unde vom avea materii prime și energie? A treia: de unde vom obține capital? A patra: de unde va veni cunoașterea? A cincea: cum vom fi capabili de autoapărare? Și a șasea: cum putem face în așa fel încât să nu fim excluși din deciziile internaționale? Și despre aceasta am o prelegere mai lungă, pe care, la îndemnul lui Zsolt, o voi pune la fel între paranteze, dar totuși vă spun atât: nu ne pregătim pentru import de oameni. Deci noi avem nevoie de o națiune prietenoasă cu familia – care este cel puțin două cuvinte, dacă scriem „prietenoasă cu familia” ca un singur cuvânt, o nouă provocare pentru lingviști – avem nevoie de familie și națiune. Să nu credeți niciuna dintre statisticile Uniunii Europene, care scriu acum că sistemul maghiar de sprijin pentru familii se află doar undeva în a doua jumătate a clasamentului statelor membre. Dar ei numeră doar sprijinul financiar direct, livrat în mână. Realitatea este că, dacă luăm în considerare reducerile de taxe, sprijinul pentru achiziționarea de locuințe și tot restul, noi cheltuim cel mai mult pentru sprijinirea familiilor dintre toate țările Uniunii Europene. Mai mult, în Ungaria are loc acum ceva ce nicăieri în Europa nu doar că nu se întâmplă, dar nici nu poate fi imaginat, pentru că atunci când le povestesc acest lucru altora, trebuie să repet ce am spus, și nu din cauza englezei mele stângace este nevoie de acesta, ci pentru că ei cred că nu au auzit bine: în Ungaria, femeile care nasc cel puțin doi copii sunt scutite de impozitul pe venitul personal pentru tot restul vieții lor, indiferent de vârsta copiilor. Nicăieri altundeva în lume nu se întâmplă asta! Și acum vom implementa sau vom oferi o oportunitate și pentru tineri, pentru a avea loc un progres real în cazul lor. Probabil că ați auzit că în Ungaria există acel credit pentru achiziționarea unei locuințe cu dobândă fixă de 3%. Dacă nu ați auzit, cu siguranță o veți face odată ce începe campania de promovare. Aceasta înseamnă că, atunci când un tânăr maghiar împlinește 18 ani, devine adult și decide că vrea să fie parte a națiunii nu doar din punct de vedere cultural și în termeni de tradiții, ci și ca proprietar, atunci primește șansa de a avea propria locuință, iar rata lunară pe care va trebui să o plătească pentru acel credit va fi egală sau chiar mai mică decât o chirie obișnuită. Așadar, deschidem o oportunitate uriașă pentru tineri. Ei au calea liberă – pentru a deveni parte a națiunii nu doar din punct de vedere cultural, ci și material, ca proprietari. Prin urmare, prin acest program, întărim familiile, tinerii și națiunea. Acest program este acum în faza de lansare și am mare încredere că va fi un succes.
În cele din urmă, la insistențele primite, vreau să vorbesc despre motivul pentru care viitorul aparține Europei Centrale. Din cauza migrației, dragi prieteni! Întrebarea pe care merită să ne-o punem este: de ce Occidentul nu a fost capabil să se apere de migrație, iar Europa Centrală a reușit acest lucru? Iată câteva fapte pentru a ilustra gravitatea situației. În Germania, 42% dintre elevi provin dintr-un mediu de migranți. În Franța, 40% dintre copii sub patru ani provin dintr-un mediu de migranți. În Viena, 41,2% dintre elevi sunt de religie musulmană, iar proporția celor creștini este de 34,5%. Asta se întâmplă la Viena, la 230 de kilometri de Budapesta! Din aceste date, și din multe altele, rezultă că, la vest de noi, țările s-au transformat ireversibil în societăți mixte, cu o proporție în creștere a populației musulmane. Într-un viitor previzibil, marile orașe vor deveni zone cu majoritate musulmană, iar populația din marile orașe se va schimba. Europa va rămâne în continuare o destinație pentru migrație. Aici există deja comunități gazdă. Cei care pornesc spre Europa nu ajung într-un vid, ci vin la cineva, vin la oameni care vor avea grijă de ei. Și când Africa se va pune cu adevărat în mișcare, ceea ce ne așteaptă, atunci Occidentul, cu o proporție atât de mare de migranți în societate, nu va mai fi capabil să se apere. Trebuie să spun că, în aproximativ zece ani, una dintre sarcinile cele mai importante ale primului-ministru, ale majorității guvernamentale și ale patriei de atunci va fi apărarea frontierelor noastre occidentale împotriva migrației. Nu doar a celor din sud, ci și a celor din vest! Să nu renunțăm la această întrebare, pentru că nicăieri altundeva nu putem vorbi despre asta, doar la o universitate de vară, dragă Zsolt: de ce nu au reușit să se apere? Deoarece poate că aceasta este lecția cea mai importantă pentru noi, în sensul că care este acea greșeală pe care nu avem voie să o comitem. Apa din oală ajunge încet la punctul de fierbere, broasca încă mai clipește, dar nu mai este capabilă să sară afară. Oare de ce nu a sărit mai devreme?
În anul 732 d.Hr., la Poitiers, a avut loc ultimul conflict de o asemenea amploare, un conflict ce a decis soarta națiunilor, pe axa franco-germană și în nordul acesteia, lăsând deoparte acum spaniolii și italienii de sud, unde supraviețuirea ca națiune a fost direct legată de creștinism. Asta s-a întâmplat acum 1.300 de ani. De 1.300 de ani, lumea occidentală nu a mai trăit experiența în care păstrarea creștinismului să fie legată de supraviețuirea ca națiune. Dacă îți pierzi creștinismul, nu știm cum, dar mai devreme sau mai târziu, vei pierde cumva și existența ta națională. Această realizare nu face parte din sistemul lor de instincte naționale. În schimb, Constituția Ungariei este clară, spunând următoarele: recunoaștem rolul creștinismului în menținerea identității naționale. Dacă spun această frază în Occident – și uneori o spun – ei nu o înțeleg, pentru că în istoria lor nu a fost așa. Pur și simplu, pentru ei această propoziție nu a avut niciun sens până acum… Acum încep să o priceapă, dar acum e deja prea târziu! Clopotele de alarmă nu au sunat în capetele lor, reflexul acesta lipsește din instinctul lor național, și de aceea vechea lor patrie, așa cum o cunoșteau, nu mai există. Întrebarea este dacă creștinismul ne va mai ține uniți în această presiune migraționistă constantă și de altfel în permanentă creștere.
Am menționat mai devreme: între 1990 și 2020, populația globală implicată în migrație s-a dublat, ajungând la 300 de milioane de oameni, atâția se află în mișcare, iar dacă cineva se uită spre Africa, poate vedea în mare ce se pregătește acolo și cu ce fel de provocări va trebui să se confrunte Europa. Mă gândesc mult la legătura dintre creștinism și politică în contextul migrației, dar vă voi scuti de o prelegere lungă pe acest subiect, însă aș vrea doar să spun că, în opinia mea, în relația dintre creștinism și politică există, în esență, trei etape. Există trei stadii. Există un stadiu pe care trebuie s-o menționez la timpul trecut: a existat un moment în Europa când majoritatea națiunilor europene aveau o credință vie. Aceasta nu era doar religioasă sau culturală: era o credință vie, acesta este ceea ce numim creștinism al credinței. Secularizarea a suprimat treptat această credință. Am alunecat înapoi într-un punct în care credința vie se restrânge, dar cultura care a crescut din această credință creștină continuă să existe ca un sistem de coordonate pentru popoare: ce este bine, ce este rău, ce să credem despre relația dintre bărbat și femeie, despre familie, copii, părinți, responsabilitate, aproapele nostru, despre noi înșine, ce este păcatul, ce este virtutea, ce este pedeapsa, ce este iertarea. La toate acestea răspundem în contextul culturii creștine născute din creștinism, din credința vie. Eu numesc această etapă creștinism cultural. Aici se află azi Europa Centrală.Urmează apoi cea de-a treia etapă, etapa de religie zero, pe care aș putea-o numi și „creștinism zero”. Este acea etapă în care creștinismul, nici măcar ca sistem cultural, nu mai funcționează ca sistem de coduri sau coordonate, și pur și simplu este eliminat din viața țărilor. Există un punct de cotitură, un moment de cedare culturală, care, în opinia mea, apare atunci când o societate acceptă și legalizează căsătoria între persoane de același sex. Acesta este punctul de cotitură. Această decizie înseamnă negarea principiilor fundamentale ale conviețuirii în spiritul creștin.Aici se află azi occidentalii, și în acest stadiu i-a surprins migrația în masă, iar această stare i-a făcut incapabili de apărare. Dacă de aici mai pot coborî și mai jos, și dacă noi vom reuși să ne menținem în poziția unde suntem, sau dacă putem să ne întoarcem din nou în lumea forței susținătoare a credinței vii – la aceste întrebări nu știu răspunsul. Dar știu că acest lucru depinde doar de noi și de tinerii noștri, de copiii noștri, pe care noi i-am crescut! I-am învățat oare că, dacă sunt maghiari, au o datorie? Iar datoria este: să păstrăm ceea ce avem, să dobândim ceea ce ne lipsește, dar ne este necesar, și să spunem „nu” la ceea ce nu ne trebuie. Acum se va decide ce fel de părinți am fost.
Vă mulțumesc pentru atenție!
More news
