Menu
Bună ziua!
Stimați participanți ai taberei, dragi oaspeți!
Prima veste bună este că vizita mea din acest an nu a fost însoțită de atât de multă agitație ca cea de anul trecut. Anul acesta nu am primit niciun démarche diplomatic de la București, dar am primit o invitație la o întâlnire cu premierul, care s-a și întâmplat ieri. Anul trecut, când am avut ocazia să mă întâlnesc cu prim-ministrul României, la momentul respectiv am spus după întâlnire că aceasta este „începutul unei frumoase prietenii”, iar anul acesta, la finalul întâlnirii, am putut spune „facem progrese”. Dacă ne uităm la cifre, stabilim mereu noi recorduri în relațiile economice și comerciale dintre cele două țări. România este azi al treilea cel mai important partener economic al Ungariei. De asemenea, am discutat cu prim-ministrul despre un tren de mare viteză care să lege Budapesta de București, despre un TGV, cât și despre aderarea României la spațiul Schengen și m-am angajat să pun această chestiune pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din octombrie și, dacă este necesar, din decembrie, și dacă este posibil, să o și rezolvăm.
Doamnelor și domnilor!
De la București nu, dar – ca să nu ne plictisim – am primit un démarche de la Bruxelles. Ei au condamnat eforturile misiunii de pace maghiare. Am încercat să le explic că există o astfel de datorie creștină, dar nu am avut succes, și anume că dacă vezi ceva rău în lume, mai ales dacă vezi ceva foarte rău, și ți se dau niște mijloace, este o datorie creștină să acționezi fără să stai pe gânduri sau să cugeți prea mult. Misiunea maghiară de pace se referă la această datorie. Aș dori să ne reamintesc că Uniunea are un tratat de bază care conține textual următoarea frază: „Scopul Uniunii este pacea”. Bruxelles-ul se simte ofensat, de asemenea, că noi numim ceea ce fac ei o politică pro-război. În opinia lor, ei susțin războiul în vederea păcii. Central-europenii ca noi își amintesc imediat de Vladimir Ilici Lenin, care a propovăduit că statul va muri odată cu apariția comunismului, dar că statul va muri devenind în continuu mai puternic înainte de a pieri. Și Bruxelles-ul creează pace prin susținerea constantă a războiului. Așa cum nu am înțeles nici teza lui Lenin în cadrul seminarului universitar „Istoria mișcării muncitorești”, la fel nu îi înțeleg nici pe cei de la Bruxelles în cadrul reuniunilor Consiliului European. Totuși, Orwell ar avea dreptate, când spune că în noua limbă pacea este război, războiul este pace. Să ne reamintim totuși că, în ciuda tuturor criticilor, de la începutul misiunii noastre de pace, miniștrii apărării din SUA și Rusia au vorbit între ei, miniștrii de externe elvețian și rus au purtat negocieri, președintele Zelenski l-a sunat în sfârșit pe președintele Trump, iar ministrul ucrainean de externe s-a deplasat la Beijing. Așadar, a început procesul de fermentare. Trecem încet, dar sigur, de la o politică europeană pro-război la o politică pro-pace. Acest lucru este necesar, deoarece timpul este de partea politicii pro-pace. Ucrainenii și-au venit deja în fire, acum doar europenii ar trebui să revină la rațiune până nu este prea târziu. Trump ante portas. Dacă Europa nu trece la o politică pro-pace până atunci, va trebui să o facă după victoria lui Trump, recunoscându-și înfrângerea, cu un sentiment de rușine și asumându-și întreaga responsabilitate pentru această politică.
Dar, doamnelor și domnilor, subiectul prezentării mele de astăzi nu este misiunea de pace. Considerați ceea ce am spus până acum o deviere. De fapt, există trei mari probleme pe masă astăzi pentru cei care se gândesc la viitorul lumii, respectiv al maghiarilor în lume. Prima este războiul. Mai precis, un efect secundar neașteptat al războiului. Și acesta, pentru că războiul dezvăluie realitatea în care trăim. Această realitate nu era vizibilă și nu putea fi descrisă până acum, însă a devenit vizibilă în lumina rachetelor de război. Al doilea mare subiect de discutat este: ce se întâmplă după război? Va veni o lume nouă sau va continua cea veche? Iar dacă va veni o lume nouă – și aceasta este al treilea subiect amplu – cum ar trebui să se pregătească Ungaria pentru această lume nouă? Situația este că trebuie să vorbesc despre toate trei, și trebuie să vorbesc despre ele aici. În primul rând, pentru că acestea sunt probleme importante care se discută cel mai bine în formatul universității deschise. În al doilea rând, avem nevoie de o abordare ungară, să privim aceste probleme doar din punctul de vedere al unei Ungarii mici ar fi prea îngust, deci este justificat să vorbim despre aceste probleme în fața maghiarilor din afara granițelor.
Dragi participanți ai taberei!
Acestea sunt subiecte ample, cu contexte pe mai multe niveluri și, evident, nici publicul larg nu poate avea toate informațiile importante, de bază, așa că va trebui să deviez din când în când. Este o sarcină dificilă, deoarece avem trei subiecte, o dimineață și un lider de dezbatere implacabil. Am ales următoarea soluție. Voi vorbi în profunzime despre situația reală a puterii în Europa, așa cum a fost dezvăluită de război. Apoi voi oferi câteva imagini ale noii lumi în devenire și, în cele din urmă, mă voi referi – mai degrabă enumerativ, fără explicații sau argumente – la planurile maghiare referitoare la aceasta. Această prezentare are avantajul de a stabili și tema pentru discursul de anul viitor.
Întreprinderea este ambițioasă, chiar îndrăzneață. Trebuie să ne întrebăm dacă ne putem asuma o astfel de întreprindere, dacă nu este peste puterile noastre. Motivul pentru care cred că este un experiment fezabil este că, în ultimul an, ultimii doi sau trei ani, s-au scris studii și cărți remarcabile în Ungaria și în străinătate, iar traducătorii le-au pus și la dispoziția publicului maghiar. Pe de altă parte, cu modestia cuvenită, dar trebuie să ne reamintim că suntem, la urma urmei, cel mai longeviv guvern din Europa, iar eu însumi aș fi cel mai longeviv lider european. Ar trebui, de asemenea, să subliniez în surdină că sunt, de asemenea, liderul care a petrecut cel mai lung timp în opoziție, așa că am văzut toate cele despre care urmează să vorbesc. Vorbesc despre ceva prin care am trecut și prin care trec tot timpul. Este o altă întrebare dacă le-am și înțeles, lucru pe care îl vom afla la sfârșitul prezentării.
Deci, despre realitatea dezvăluită de război. Dragi prieteni! Războiul este pastila noastră roșie. Trebuie să ne gândim la filmul „The Matrix”. Protagonistul este pus în fața unei alegeri: poate alege între două pastile: dacă înghite pastilele albastre, poate rămâne în lumea iluziilor, dacă înghite pastilele roșii, se poate uita la lumea reală și poate coborî în realitate. Războiul este pastila noastră roșie. Asta este ceea ce am primit. Pe aceasta trebuie să o înghițim, iar acum trebuie să vorbim despre realitate, îmbogățiți de noi experiențe. Este un clișeu că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace. Este important să adăugăm că războiul este continuarea politicii prin mijloace diferite. Războiul, deci, cu inexorabilitatea sa, ne duce la un nou punct de observație, la un punct de observație de la altitudine mare, iar de acolo ne oferă o perspectivă complet diferită, una pe care nu am cunoscut-o până acum. Ne regăsim într-un mediu nou și într-un câmp de forță mai clar. În această realitate adevărată, ideologiile își pierd puterea. Șiretlicurile statistice își pierd puterea. Își pierd forța distorsiunile mass-mediei și micile minciuni tactice ale politicienilor. Nu mai sunt relevante concepțiile greșite generalizate, nici măcar teoriile conspirației, rămâne doar realitatea crudă și brutală. Este păcat că prietenul nostru Gyula Tellér nu mai este printre noi, am fi putut auzi de la el lucruri surprinzătoare, dar cum nu mai este printre noi, va trebui să vă mulțumiți cu mine, dar cred că nici așa nu veți duce lipsă de uimire. Pentru claritate, am adunat în puncte tot ceea ce vedem de la înghițirea pastilei roșii, adică din februarie 2022, de la izbucnirea războiului.
În primul rând, în război, părțile suferă pierderi brutale, de ordinul sutelor de mii. Tocmai i-am întâlnit și pot spune cu certitudine că, în ciuda acestui fapt, nu doresc să ajungă la un acord. De ce? Există două motive. Primul este că amândoi cred că pot câștiga și vor să lupte până la victorie. Al doilea este că ambele sunt alimentate de propriile lor adevăruri reale sau percepute. Ucrainenii cred că aceasta este o invazie rusă, o încălcare a dreptului internațional, a suveranității teritoriale și că, de fapt, ei se află în legitimă apărare, purtând un război de independență. Rușii cred că au existat investiții militare serioase ale NATO în Ucraina, Ucrainei i s-a promis aderarea la NATO și ei nu doresc să vadă trupe NATO sau arme NATO la granița ruso-ucraineană, așa că Rusia, spun ei, are dreptul la autoapărare, acesta este de fapt un război provocat. Deci, fiecare are un fel de dreptate, percepută sau reală, niciunul nu va renunța la război, ceea ce duce în mod direct la escaladare; dacă depinde de cele două părți, nu va fi pace. Pacea poate fi adusă doar din exterior.
În al doilea rând, în anii precedenți eram obișnuiți ca Statele Unite să declare China drept principalul provocator sau adversar, dar acum o vedem purtând un război indirect împotriva Rusiei. Iar China este acuzată în mod constant că sprijină Rusia în secret. Dacă așa stau lucrurile, atunci întrebarea la care trebuie să se răspundă este: care este rațiunea pentru care două țări atât de mari sunt aduse în aceeași tabără inamică? La această întrebare nu am primit încă niciun răspuns inteligent.
În al treilea rând, puterea și rezistența Ucrainei depășește orice așteptări. La urma urmei, din 1991, 11 milioane de oameni au părăsit această țară, a fost condusă de oligarhi, corupția atinge culmi, statul a eșuat în esență să funcționeze, și totuși asistăm acum la o rezistență de succes, fără precedent din partea lor. Ucraina, în ciuda condițiilor descrise aici, este de fapt o țară puternică. Întrebarea este, ce o face puternică? În afară de istoria lor militară și de eroismul personal, aici există ceva care merită înțeles. Pentru că Ucraina și-a găsit o vocație, a descoperit un nou sens pentru existența sa. Până acum, Ucraina s-a perceput ca o zonă tampon. A fi o zonă tampon este o stare de spirit deprimantă. Implică un sentiment de neajutorare. Simți că soarta ta nu este în mâinile tale. Este o consecință a stării intermediare. Dar acum a apărut perspectiva apartenenței la Occident. Noua misiune autoimpusă a Ucrainei este de a fi frontiera estică a Occidentului. Sensul și importanța existenței sale au crescut în ochii săi și în ochii întregii lumi. Acest lucru a adus-o într-o stare de activitate și acțiune pe care noi, cei care nu suntem ucraineni, o considerăm agresivă și solicitantă, și este, fără îndoială, destul de agresivă și solicitantă, dar este, de fapt, cererea ucrainenilor pentru recunoașterea internațională oficială a vocației lor. Aceasta este ceea ce le dă puterea de a opune o rezistență fără precedent.
În al patrulea rând, Rusia este diferită de ceea ce am considerat-o și Rusia este diferită de ceea ce am fost făcuți să credem. Viabilitatea economică a acestei țări este remarcabilă. Sunt prezent la reuniunile Consiliului European, la summiturile primilor miniștri și îmi amintesc când, cu tot felul de gesturi, marii lideri ai Europei au spus, destul de pompos, că sancțiunile împotriva Rusiei și excluderea Rusiei din așa-numitul sistem SWIFT – sistemul internațional de compensare financiară – vor îngenunchea economia rusă și, prin aceasta, politica rusă. În timp ce urmăresc desfășurarea evenimentelor, îmi amintesc de înțelepciunea lui Mike Tyson, care a spus odată că toată lumea are un plan până când primește un pumn în gură. Pentru că realitatea este că rușii au tras învățămintele sancțiunilor impuse după invazia Crimeei din 2014. Și nu numai că au tras învățămintele, dar le-au și transpus în acțiune. Au implementat dezvoltările informatice și bancare necesare. Acesta este motivul pentru care sistemul financiar rus nu se prăbușește. Au dezvoltat o capacitate de adaptare, iar noi am fost victimele acestui lucru după 2014, deoarece am exportat o proporție semnificativă de produse alimentare maghiare în Rusia, ceea ce nu am putut face din cauza sancțiunilor, rușii și-au modernizat agricultura, iar astăzi vorbim despre unul dintre cei mai mari exportatori de produse alimentare din lume, o țară care anterior era nevoită să importe. Așadar, modul în care ni se descrie Rusia ca fiind o autocrație rigidă, neo-stalinistă, este fals, de fapt, vorbim despre o țară care dă dovadă de flexibilitate tehnică, economică și – vom vedea – poate chiar socială.
A cincea nouă realitate importantă: politica europeană s-a prăbușit. Pentru că Europa a renunțat să își mai apere propriile interese. Astăzi, Europa nu face altceva decât să urmeze – necondiționat, chiar cu prețul autodistrugerii – politica externă a partidului democrat din SUA. Sancțiunile pe care le-am impus dăunează intereselor europene fundamentale, conducând la creșterea prețurilor la energie și făcând economia europeană necompetitivă. Faptul că lăsăm fără reacție aruncarea în aer a gazoductului Nord Stream, că Germania însăși lasă fără reacție un act de terorism – în mod evident, la indicația americanilor – împotriva propriei sale proprietăți, iar noi nu scoatem niciun cuvânt despre acest act, nu investigăm, nu vrem să clarificăm, nu vrem să ridicăm problema din punct de vedere juridic, la fel cum nu am făcut ceea ce trebuia în cazul interceptării telefonului Angelei Merkel, interceptare efectuată cu ajutorul Danemarcei, deci toate acestea nu sunt altceva decât un act de supunere. Și există aici o legătură care este complicată, dar voi încerca să vă ofer o descriere în mod necesar simplificată, dar cuprinzătoare. Unul dintre motivele pentru care politica europeană s-a prăbușit de la începutul războiului ruso-ucrainean este că axa Paris-Berlin era esența structurii de putere europene. Aceasta nu putea fi ocolită, acesta era centrul și aceasta era axa. De la începutul războiului, s-a construit un alt centru și o altă axă de putere. Axa Berlin-Paris nu mai există, sau dacă există, este irelevantă și a devenit evitabilă. Noul centru de forță și noua axă de putere este Londra, Varșovia, Kiev, Țările Baltice și Scandinave. Să nu credeți că atunci când, spre uimirea unui maghiar, îl vedeți pe cancelarul german anunțând că trimite la război doar coifuri, iar apoi, o săptămână mai târziu, anunță că nu, trimitem și arme, iar apoi când cancelarul german anunță că pot exista sancțiuni, dar că acestea în nicun caz nu pot fi extinse asupra energiei, iar apoi, două săptămâni mai târziu, el însuși se află în fruntea politicii de sancțiuni, să nu credeți că acest om și-a pierdut mințile. Dimpotrivă! El este cât se poate de conștient! Și vede clar că americanii și instituțiile liberale de formare a opiniei pe care le influențează – universități, thin-tank-uri, institute de cercetare, mass-media – folosesc opinia publică pentru a pedepsi politicile franco-germane care nu corespund intereselor Statelor Unite. De aceea avem fenomenul despre care am vorbit și de aceea avem și acrobațiile specifice ale cancelarului german. Schimbarea centrului de putere în Europa și ocolirea axei franco-germane nu este o idee nouă, ea a fost posibilă doar datorită războiului. Ideea a mai existat, este de fapt un plan polonez vechi, care vrea să rezolve problema Poloniei, și anume faptul că este înghesuită între un puternic și mare stat german și un stat rus mare, puternic, transformând Polonia în baza americană numărul unu în Europa. S-ar putea spune că îi invită pe americani acolo, între germani și ruși. Astăzi, 5 % din PIB-ul Poloniei este cheltuit pe cheltuieli militare, iar armata poloneză este a doua ca mărime din Europa, după cea franceză. Vorbim despre sute de mii de oameni! Acesta este un plan vechi: slăbirea Rusiei și depășirea Germaniei în ceea ce privește dezvoltarea. La prima vedere, depășirea Germaniei în termeni de dezoltare pare a fi o odee fantezistă. Dar dacă ne uităm la dinamica de dezvoltare a Germaniei și a Europei Centrale, a Poloniei, atunci nu mai pare o idee atât de imposibilă, mai ales dacă, în acest timp, Germania își lichidează propria industrie de clasă mondială în acest proces. Pentru această strategie a renunțat Polonia la cooperarea cu statele V4. V4 a însemnat altceva. V4 înseamnă că recunoaștem că există o Germanie puternică, există o Rusie puternică, iar între cele două creăm un al treilea factor în cooperare cu statele Europei Centrale. Polonezii au renunțat la aceasta și, în loc de strategia V4 de acceptare a axei franco-germane, au început să pună în aplicare o altă strategie care exclude axa franco-germană. Vorbind despre frații polonezi, să îi menționăm aici în treacăt, mai ales acum că s-a tot dat cu piciorul în noi, poate ne putem permite și noi să spunem câteva cuvinte oneste, frățești. Așadar, polonezii fac cea mai subversivă și cea mai insidioasă politică din întreaga Europă. Ne dau lecții de morală, ne critică pentru relațiile noastre economice cu Rusia și, în același timp, fără nicio problemă fac afaceri cu rușii și cumpără petrol, adevărat, prin intermediari, și țin economia poloneză în acțiune cu acest petrol. Până și francezii sunt mai buni decât aceștia, francezi care, apropo, luna trecută ne-au întrecut în cantitatea de gaze cumpărate din Rusia, dar cel puțin nu ne dau lecții de moralitate. Polonezii fac și afaceri, și ne mai țin și predici. Nu am mai văzut o politică atât de profund insidioasă în Europa în ultimii zece ani. Amploarea acestei schimbări, această ocolire a axei franco-germano, poate fi evaluată dacă ne amintim – și poate că persoanele mai în vârstă își amintesc acest lucru – că acum 20 de ani, când americanii au atacat Irakul și au cerut țărilor europene să se alăture – noi, de exemplu, ne-am alăturat ca membru al NATO – cancelarul german de atunci, Schröder, președintele francez de atunci, Chirac și președintele rus, Putin au susținut o conferință de presă comună împotriva războiului din Irak. La acea vreme, exista o gândire care aborda interesele europene independente într-o logică franco-germană.
Doamnelor și domnilor!
Dincolo de obiectivul păcii, misiunea de pace îndeamnă Europa să urmeze în sfârșit o politică independentă. Pastila roșie, punctul șase: singurătatea intelectuală a Occidentului. Până acum, Occidentul s-a gândit și s-a comportat ca și cum s-ar vedea pe sine ca o referință, un fel de etalon mondial. El oferă valorile pe care lumea trebuie să le accepte. De exemplu, democrația liberală sau tranziția verde, iar lumea a luat în mare parte notă de acest lucru, însă în ultimii doi ani, a avut loc o schimbare de 180 de grade. Acum, Occidentul a emis din nou așteptări, instrucțiuni, conform cărora lumea ar trebui să ia poziție împotriva Rusiei și în favoarea Occidentului pe baze morale. În schimb, realitatea este că toată lumea începe încet-încet să sprijine Rusia. Faptul că China și Coreea de Nord fac acest lucru, probabil nu este o surpriză, dar faptul că Iranul face acest lucru, cunoscând istoria Iranului și relația sa cu Rusia, este oarecum surprinzător. Dar faptul că India – pe care Occidentul o numește cea mai numeroasă democrație – este, de asemenea, de partea rușilor, este uluitor. Refuzul Turciei de a accepta imperativele morale ale Occidentului, chiar dacă este membru NATO, este total surprinzător, iar faptul că lumea musulmană vede Rusia nu ca pe un inamic, ci ca pe un partener, este complet neașteptat.
În al șaptelea rând: războiul a expus faptul că cea mai mare problemă cu care se confruntă lumea astăzi este slăbiciunea și dezintegrarea Occidentului. Acest lucru nu este ceea ce spun mass-media occidentale, desigur, ceea ce se afirmă în Occident este că cel mai mare pericol și cea mai mare problemă din lume este Rusia și amenințarea pe care aceasta o reprezintă. Acest lucru este greșit! Rusia este prea mare pentru populația sa, în plus, se află sub o conducere hiper-rațională și este o țară condusă, nu este nimic misterios în ceea ce face, aceasta rezultă logic din interesele sale și, prin urmare, este de înțeles și previzibil. În schimb, comportamentul Occidentului, după cum probabil a fost clar din ceea ce am spus până acum, nu este de înțeles, nu este previzibil, Occidentul nu este condus, comportamentul său nu este rațional și nu poate gestiona situația pe care am descris-o în prelegerea mea de anul trecut de aici ca fiind două planete Soare pe cer, și anume, a apărut o provocare împotriva Occidentului sub forma ascensiunii Chinei și a Asiei, iar acest lucru ar trebui gestionat, dar nu suntem capabili să facem acest lucru.
Al optulea punct. Prin urmare, adevărata sarcină pentru noi este să încercăm să înțelegem din nou Occidentul în lumina războiului. Pentru că noi, central-europenii, vedem Occidentul ca fiind irațional. Dar, dragii mei prieteni, ce se întâmplă dacă ei se comportă totuși logic, dar noi nu le înțelegem logica? Dacă ei sunt logici în modul în care gândesc și acționează, atunci trebuie să ne întrebăm de ce nu îi înțelegem? Iar dacă am putea găsi răspunsul la această întrebare, am înțelege, de asemenea, de ce se ciocnește Ungaria în mod regulat cu țările occidentale ale Uniunii Europene în ceea ce privește problemele de geopolitică și politică externă. Răspunsul meu este următorul. Să ne imaginăm că noi, central-europenii, avem o viziune asupra lumii bazată pe statele naționale. În timp ce Occidentul – într-un mod care este de neconceput pentru noi, dar totuși – crede că statele naționale nu mai există, sistemul de coordonate în care gândim noi, în Europa Centrală, este, prin urmare, complet irelevant. În concepția noastră, lumea este alcătuită din state naționale care exercită monopolul forței pe plan intern și creează astfel pacea publică. În relațiile sale cu alte state, statul național este suveran, adică are capacitatea de a-și determina independent politica externă și internă. În concepția noastră, statul național nu este o abstracție juridică, nu este o construcție juridică, ci un stat național este înrădăcinat într-o anumită cultură. Are un set comun de valori, adică o profunzime antropologică și istorică, iar de aici rezultă un set comun de imperative morale convenite în comun. Aceasta este ceea ce înțelegem noi prin stat național. Mai mult, noi nu interpretăm statul național ca pe un fenomen care s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea. În opinia noastră statele naționale au o bază biblică, deoarece fac parte din ordinea creației, deoarece citim în Scriptură că nu numai indivizii, ci și națiunile vor fi judecate la judecata de apoi. În consecință, ele nu sunt creații temporare în concepția noastră. Cu toate acestea, occidentalii, într-un mod complet diferit, cred că statele naționale nu mai există. Prin urmare, ei neagă existența unei culturi comune și a unei moralități publice bazate pe aceasta. Nu există o morală publică. Dacă ați urmărit ieri ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, atunci ați putut vedea tocmai acest lucru. Acesta este și motivul pentru care ei gândesc diferit despre migrație. Ei cred că migrația nu este o amenințare sau o problemă, ci de fapt o modalitate de a scăpa de omogenitatea etnică care stă la baza unei națiuni. Aceasta este esența concepției progresiste liberale internaționale a spațiului. Din acest motiv nu percep absurditatea, sau nu văd absurditatea faptului că, în timp ce sute de mii de creștini se omoară între ei în estul Europei, lăsăm să intre sute de mii de oameni dintr-o civilizație străină în vestul Europei, ceea ce este absurditatea în sine din punctul nostru de vedere central-european. Această idee nici măcar nu este formulată la vest de noi! Menționez în paranteză că statele europene au pierdut în total aproximativ 57 de milioane de europeni indigeni în primul și al doilea război mondial. Dacă ei, copiii și nepoții lor ar fi în viață, Europa nu ar fi avut astăzi niciun fel de probleme demografice. Uniunea Europeană nu doar gândește ceea ce tocmai am spus, ci declară acest lucru. Dacă citim corect documentele europene, reiese clar că scopul este de a transcende națiunea. Este adevărat că acest lucru este scris și spus într-un mod atât de ciudat, și anume, trebuie să transcendem statele naționale, dar ceva puțin trebuie să rămână din ele. Esențial este că competențele și suveranitatea ar trebui să fie totuși transferate de la statele naționale la Bruxelles. Aceasta este logica din spatele tuturor măsurilor semnificative. În mintea lor, națiunea este o formațiune istorică, adică de tranziție, originară din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea: așa cum a apărut, tot așa poate să și dispară. Pentru ei, jumătatea vestică a Europei se află deja într-o stare postnațională. Nu este o situație diferită doar din punct de vedere politic, ci ceea ce încerc să spun aici este că vorbim despre un nou spațiu mental. Dacă nu privești lumea din punctul de vedere al statelor naționale, în fața ta se conturează o realitate complet diferită, și acesta este motivul, pentru care nu înțelegem, de ce țările din jumătatea vestică a Europei și cele din jumătatea estică a Europei nu pot vorbi aceeași limbă/nu pot fi pe aceeași pagină.
Dacă proiectăm toate acestea asupra Statelor Unite, aceasta este de fapt lupta care are loc. Ce să fie cu Statele Unite? Să redevină un stat național sau să-și continue marșul către o stare post-națională? Scopul stabilit al președintelui Donald Trump este tocmai acela de a aduce poporul american înapoi din starea post-națională, liberală, de a-l trage înapoi, de a-l forța să revină, de a-l ridica din nou în starea de stat național. Acesta este motivul pentru care miza alegerilor din SUA este imensă. Acesta este motivul pentru care asistăm la ceva ce nu am mai văzut până acum. Acesta este motivul pentru care vor să îl împiedice pe Donald Trump să poată candida la alegeri. De aceea vor să îl bage în închisoare. De aceea îi iau averea. Și dacă asta nu ajută, de aceea vor să îl asasineze. Și să nu avem nicio îndoială că ceea ce s-a întâmplat s-ar putea să nu fie ultima încercare din această campanie.
Deschid o paranteză. Am vorbit ieri cu domnul Președinte, care m-a întrebat, ce mai fac. I-am spus că mă simt minunat, pentru că sunt aici, într-o formațiune geografică numită Transilvania. Acest lucru nu este atât de ușor de explicat, mai ales în engleză și mai ales președintelui Trump, dar mă aflu aici, în Transilvania, la o universitate de vară, unde voi face o prezentare despre starea lumii, iar el a spus, să mă asigur că transmit participanților la această tabără și universitate de vară salutul său personal și sincer.
Acum, dacă vrem să încercăm să înțelegem cum a apărut această gândire occidentală, pe care de dragul simplității o vom numi gândire și stare postnațională, trebuie să ne întoarcem la marea iluzie a anilor 1960. Marea iluzie a anilor 1960 – care a luat două forme: prima a fost revoluția sexuală și a doua revoltele studențești – a fost de fapt o expresie a credinței că individul ar fi mai liber și mai măreț dacă ar fi eliberat de orice fel de comunitate. De atunci a devenit clar – au trecut mai bine de șaizeci de ani – că, în mod contrar, individul nu poate deveni măreț decât prin comunitate și în comunitate, că de unul singur nu va fi niciodată liber, că va fi întotdeauna singuratic și condamnat să se micșoreze. În Occident, s-au debarasat, unul după altul, de legătura metafizică, adică de Dumnezeu, de legătura națională, adică de patrie, și, de asemenea, de legătura familială – mă refer din nou la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris – adică de familie. Acum, că au reușit să scape de toate acestea, rezultat de la care se așteptau ca individul să fie mai măreț, descoperă că au un sentiment de goliciune interioară. Nu au devenit mari, ci mici. Pentru că în Occident nu mai au nici aspirații spre idealuri mărețe, nici obiective comune, mărețe, care inspiră.
Aici trebuie să vorbim despre secretul măreției. Care este, de fapt, secretul măreției? Secretul măreției este capacitatea de a servi ceva mai mare decât tine. Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să recunoști că există unul sau mai multe lucruri în lume care sunt mai mari decât tine, iar apoi trebuie să te dedici servirii acelor lucruri mai mari. Nu există multe astfel de lucruri. Îl ai pe Dumnezeul tău, țara ta și familia ta. Dar dacă nu faci asta, ci în schimb, te concentrezi pe propria măreție, și pe a-i face pe ceilalți să recunoască propria ta măreție, adică faptul că ești mai deștept, mai frumos, mai talentat decât majoritatea oamenilor, atunci ceea ce obții nu este măreție, ci aroganță. Și acesta este motivul pentru care astăzi, în fiecare mișcare pe care o facem în conversațiile noastre cu vest-europenii, simțim aroganță în loc de măreție. Trebuie să spun că am ajuns la o situație pe care o putem numi goliciune, iar sentimentul de superfluitate care o însoțește dă naștere agresivității. Prin urmare, a apărut piticul agresiv ca un nou tip de om.
Pentru a rezuma, ceea ce vreau să vă spun este că atunci când vorbim despre Europa Centrală și Europa de Vest, nu vorbim despre diferențe de opinie, ci despre două viziuni diferite asupra lumii, două mentalități, două sisteme de instincte și, în consecință, despre două argumentări diferite. În cazul nostru, un stat național, care ne obligă la realism strategic. În cazul lor, o iluzie postnațională care este insensibilă la suveranitatea națională, nu cunoaște măreția națională și nu are nici obiective naționale comune. Aceasta este realitatea cu care trebuie să ne confruntăm.
Și, în final, ultimul element al realității este faptul că această stare post-națională pe care o vedem în Occident are o consecință politică gravă, aș spune dramatică, care zguduie democrația. Pentru că există o rezistență tot mai mare în societăți la migrație, la curentul gender, la război și la globalism. Iar acest lucru creează problema politică a elitei și a poporului, a elitismului și a populismului. Acesta este fenomenul definitoriu al politicii occidentale de astăzi. Dacă citiți textele, nu trebuie neapărat să le și înțelegeți, pentru că nu au întotdeauna sens, dar dacă citiți cuvintele, acestea sunt expresiile pe care le veți găsi cel mai des. Aceasta înseamnă că elitele condamnă populația pentru că se îndreaptă spre dreapta. Sentimentele și gândurile oamenilor sunt etichetate drept xenofobie, homofobie și naționalism. Oamenii, în replică, acuză elitele în același timp că nu se ocupă cu ceea ce este important pentru ei, ci că se scufundă într-un fel de globalism fără sens. În consecință, elitele și oamenii nu pot ajunge la un acord cu privire la cooperarea dintre cele două părți. Aș putea menționa o serie de țări. Dar dacă oamenii și elitele nu pot ajunge la un acord cu privire la cooperarea dintre ei, cum se poate ajunge la o democrație reprezentativă? Pentru că avem o elită care nu dorește să îi reprezinte pe oameni, mai mult, este mândră că nu dorește să îi reprezinte, și avem aici populația, care nu este reprezentată. De fapt, ceea ce avem este o situație în care oamenii cu studii superioare care ies în masă, iar acum nu sunt mai puțin de 10% din populație cu studii superioare în lumea occidentală, ci 30-40 %, și acești oameni, din cauza opiniilor lor, nu îi respectă pe cei mai puțin educați, care sunt în mod tipic muncitori, oameni care trăiesc din muncă. Pentru elite, doar valorile absolvenților de studii superioare sunt acceptabile, doar acestea sunt legitime. Rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European poate fi înțeles tot din această perspectivă. Partidul Popular European a adunat voturile populare ale dreptei care dorește schimbare și apoi a dus aceste voturi spre stânga și a încheiat un acord cu elitele de stânga interesate de status quo. Acest lucru are consecințe pentru Uniunea Europeană. Consecința este că Bruxelles-ul se află în continuare sub ocupația unei oligarhii liberale, această oligarhie îl stăpânește. Această elită liberală de stânga organizează de fapt elita transatlantică, și nu este europeană, ci globală, nu este pro-stat național, ci federală, și nu este democratică, ci oligarhică. Acest lucru are consecințe și pentru noi, deoarece cele trei concepte cheie au revenit la Bruxelles: interzis, tolerat și sprijinit. Noi aparținem categoriei interzise. Prin urmare, patrioții europeni au fost excluși de la distribuirea tuturor pozițiilor. Noi trăim în lumea comunității politice tolerate, în timp ce adversarii noștri interni fac parte din categoria puternic susținută, în special noii membri aderenți ai Partidului Popular European.
Și poate în final îmi permiteți încă un ultim, al zecelea punct, despre modul în care valorile occidentale – care au fost esența așa-numitei puteri soft – au devenit un bumerang. S-a dovedit că aceste valori occidentale, pe care le-au considerat universale, erau în mod demonstrativ inacceptabile și respinse în tot mai multe țări ale lumii. Pentru că s-a dovedit că modernitatea, dezvoltarea modernă, nu este occidentală sau, cel puțin, nu este exclusiv occidentală, deoarece și China este modernă, și India este din ce în ce mai modernă, se modernizează arabii, turcii și aceștia nu devin deloc o lume modernă pe baza valorilor occidentale. Între timp, această putere occidentală soft a devenit o putere soft rusească, deoarece cheia propagării valorilor occidentale este acum LGBTQ, iar oricine nu acceptă acest lucru este considerat de lumea occidentală o categorie înapoiată. Așadar, deși nu știu dacă ați urmărit, cred că este remarcabil faptul că țări precum Ucraina, Taiwan, Japonia, au adoptat legi pro-LGBTQ în ultimele șase luni. Dar lumea nu este de acord cu acest lucru și, prin urmare, cea mai puternică armă tactică a lui Putin în prezent este rezistența la impunerea occidentală a curentului LGBTQ, iar rezistența la aceasta a devenit cea mai puternică atracție internațională a Rusiei și, astfel, ca un bumerang, fosta putere occidentală soft a fost transformată acum într-o putere soft rusească.
Pentru a rezuma, doamnelor și domnilor, pot spune că războiul ne-a ajutat să înțelegem adevărata stare a puterii în lume, ne semnalează că Occidentul eșuează în ceea ce a întreprins și prin aceasta accelerează schimbările care transformă lumea. Prima prelegere s-a încheiat, acum urmează cea de-a doua.
Care sunt consecințele? Trebuie să fiu mai scurt – spune Zsolt Németh. Așadar, tema celei de-a doua prezentări este: care sunt consecințele celor expuse mai sus? În primul rând, aici este nevoie de curaj intelectual. Deci trebuie să lucrăm cu tușe largi, pentru că sunt convins că soarta maghiarilor va depinde de faptul dacă vor înțelege ce se întâmplă în lume și dacă noi, maghiarii, vom înțelege cum va fi lumea după război. În opinia mea, vine o lume nouă. Nu putem fi acuzați că avem o imaginație limitată sau că avem deficiențe intelectuale, dar chiar și noi, și eu personal, când am vorbit aici în ultimii ani, am subestimat amploarea schimbării care are loc acum și în care trăim.
Dragi prieteni! Stimați participanți ai taberei!
Ne aflăm într-o perioadă de schimbare, vine o schimbare care este fără precedent de 500 de ani. Nu ne-am dat seama de acest lucru pentru că și în ultimii 150 de ani au avut loc mari schimbări cu noi și în jurul nostru, dar în aceste schimbări puterea dominantă, conducătoare în lume a fost întotdeauna Occidentul. Iar punctul nostru de plecare a fost că și schimbările pe care le vedem acum sunt susceptibile să urmeze această logică occidentală. În schimb, aceasta este o situație nouă. În trecut, schimbările s-au produs într-un mod occidental: Habsburgii s-au ridicat, apoi au decăzut, Spania s-a ridicat, a devenit centrul puterii, a decăzut, britanicii s-au ridicat, monarhiile au luat sfârșit după Primul Război Mondial, britanicii au fost înlocuiți de americani ca lideri mondiali, apoi americanii au câștigat Războiul Rece americano-rus, dar toate acestea au rămas în cadrul logicii noastre occidentale. Dar acum nu aceasta este situația. Asta este situația cu care trebuie să ne confruntăm cu adevărat, deoarece lumea occidentală este acum contestată din interiorul lumii occidentale, astfel încât logica schimbării este, de asemenea, răsturnată. Ceea ce vreau să spun, și cu ce ne confruntăm, este de fapt o schimbare a sistemului mondial. Și acesta este un proces care pornește din direcția Asiei. Formulat pe scurt și în mod simplist: în următoarele lungi, lungi decenii sau poate secole – și sistemul mondial anterior a funcționat 500 de ani! – Asia va fi centrul dominant al lumii. China, India, Pakistan, Indonezia și lista poate continua. Ei și-au creat deja formele, platformele. Există această formațiune, numită BRICS, unde deja sunt ei, și există Organizația de Cooperare de la Shanghai, unde se construiește noua economie mondială a acestor țări. Cred că acesta este un proces inevitabil, deoarece Asia are avantajul demografic, are avantajul tehnologic în tot mai multe domenii, are avantajul capitalului, se formează puterea militară care se egalizează în fața Occidentului, în Asia vor fi, sau poate sunt deja, cei mai mulți bani, va avea cele mai mari fonduri financiare, va avea cele mai mari companii din lume, acolo vor fi cele mai bune universități, cele mai bune institute de cercetare din lume, cele mai mari burse, acolo va fi, sau este deja, cea mai avansată cercetare spațială și cea mai avansată medicină. În plus, noi, occidentalii, i-am împins cu succes și pe ruși în această nouă entitate care prinde contur. Întrebarea este dacă procesul este reversibil sau nu și, dacă da, când a devenit ireversibil? În opinia mea acest lucru s-a întâmplat în 2001, când noi, cei din Occident, am decis să invităm China să adere la Organizația Mondială a Comerțului, mai bine cunoscută sub numele de OMC. De atunci, acest proces a fost aproape de neoprit și ireversibil.
Președintele Trump se străduiește să găsească un răspuns american la această situație. De fapt, experimentul lui Donald Trump este probabil ultima șansă pentru SUA de a-și menține supremația mondială. Ca răspuns putem spune că patru ani nu sunt suficienți pentru acest demers. Dar dacă ne uităm la persoana pe care a ales-o ca vicepreședinte, care este un om tânăr și foarte puternic, atunci, dacă Donald Trump câștigă acum, în patru ani va candida vicepreședintele lui, care poate fi ales pentru două mandate, ceea ce înseamnă doisprezece ani, iar în doisprezece ani poate fi pusă în aplicare o strategie națională. Convingerea mea este că mulți oameni cred că, dacă Donald Trump revine, poporul american vrea să-și mențină supremația mondială, dorind să-și mențină pozițiile ocupate în lume. Eu cred că acest lucru este greșit! Desigur, nimeni nu renunță benevol la poziții, dar nu acesta va fi cel mai important obiectiv. Dimpotrivă: prioritar va fi reconstruirea și consolidarea Americii de Nord, ceea ce înseamnă nu numai Statele Unite, ci și Canada și Mexic, pentru că aceasta este o zonă economică. Și mai puțin important va fi locul ocupat de America în lume. Trebuie să luăm în serios ceea ce spune președintele. America pe primul loc – totul aici, totul acasă! Acesta este motivul pentru care construiesc capacități de atragere de capital de peste tot. Noi suferim deja din această cauză. Marile companii europene nu-și investesc banii în Europa, ci în America, deoarece capacitatea de a atrage capital pare să fie deja realizată. Vor stoarce din toți prețul tuturor lucrurilor. Nu știu dacă ați citit ce a declarat domnul Președinte. De exemplu, că ei nu sunt o companie de asigurări, iar dacă Taiwanul dorește securitate, să plătească. Ne vor face pe noi, europenii, organizația NATO, să plătim prețul securității, și, de asemenea, vor ajunge la o îmbunătățire a bilanțului comercial cu China, prin negocieri și îl vor transforma în favoarea SUA. Vor declanșa masive dezvoltări infrastructurale americane, cercetări și inovații militare, vor atinge sau poate au atins deja autosuficiența energetică, autosuficiența materiilor prime și, în cele din urmă, se vor îmbunătăți și din punct de vedere ideologic. Vor renunța la exportul democrației. America pe primul loc – exportul democrației a luat sfârșit. Aceasta este esența experimentului american cu care răspunde la situația descrisă aici.
Care este răspunsul Europei la schimbarea sistemului mondial? Noi avem două opțiuni. Prima este ceea ce numim un muzeu al satului. Asta avem acum, spre asta ne îndreptăm, Europa va rămâne într-un rol subordonat SUA. Un continent care este o minune pentru lume, dar care nu mai are niciun dinamism de dezvoltare. A doua opțiune anunțată de președintele Macron: autonomia strategică. Cu alte cuvinte, trebuie să intrăm în cursa pentru schimbarea sistemului mondial – așa cum fac SUA, conform propriei lor logici. La urma urmei, vorbim despre 400 de milioane de oameni! Este posibil să recreăm capacitatea Europei de a atrage capital, este posibil să aducem capital înapoi și din America, este posibil să facem dezvoltări infrastructurale majore, în special în Europa Centrală: TGV Budapesta-București, TGV Varșovia-Budapesta, pentru a menționa doar aspectele proprii. Avem nevoie de o alianță militară europeană cu o puternică industrie, cercetare și inovare europeană în domeniul apărării, trebuie să creăm autosuficiența energetică europeană, care nu va funcționa fără energie nucleară, iar după război trebuie să încheiem un nou acord de reconciliere cu Rusia. Și aceasta înseamnă că Uniunea Europeană ca proiect politic trebuie să renunțe la ea însăși, Uniunea ca proiect economic trebuie să se consolideze, iar Uniunea ca proiect de apărare trebuie să se creeze singură. Ceea ce se va întâmpla în ambele cazuri, fie că vorbim de muzeul satului, fie că intrăm în cursă, este că trebuie să fim pregătiți pentru faptul că Ucraina nu va fi nici membră a NATO, nici stat membru al Uniunii Europene, deoarece noi, europenii, nu avem suficienți bani pentru acest demers. Ucraina va reveni la poziția de stat tampon și, dacă are noroc, va fi acum cu garanții internaționale de securitate, care vor fi consacrate într-un acord între SUA și Rusia, acord la care poate și noi, europenii, vom putea participa. Experimentul polonez va eșua, pentru că nu au suficiente resurse, va trebui să se întoarcă în Europa Centrală și în V4, așa că așteptăm întoarcerea fraților polonezi! S-a încheiat și a doua prezentare, mai este doar una. Aceasta este despre Ungaria.
Ce trebuie să facă Ungaria în această situație? Mai întâi de toate, să stabilim faptul trist că în urmă cu 500 de ani, când a avut loc ultima schimbare a sistemului mondial, Europa a fost câștigătoarea, iar Ungaria perdanta schimbării. Aceasta a fost perioada în care, datorită descoperirilor geografice, un nou spațiu economic s-a deschis în vestul Europei, la care noi nu am putut participa deloc. Din nefericire pentru noi, spre ghinionul nostru, un conflict civilizațional ne-a bătut la ușă în același timp, deoarece cuceririle islamului au ajuns în Ungaria în același timp și ne-a transformat într-o zonă de război pentru mulți ani. Acest lucru a implicat o pierdere uriașă de populație, care a dus la strămutarea unor coloniști, ale căror consecințe le putem vedea astăzi, și, din păcate, nu am avut capacitatea de a scăpa din forțe proprii din această situație. Nu am putut să ne eliberăm prin propriile noastre eforturi, așa că a trebuit să devenim parte a unei lumi germane, habsburgice, timp de secole.
Să ne reamintim, de asemenea, că acum 500 de ani elita maghiară a înțeles exact ce se întâmplă. Au înțeles natura schimbării, dar nu au avut instrumentele necesare și nu au putut pregăti țara pentru acea schimbare. Acesta este motivul pentru care au eșuat încercările de a extinde spațiul, spațiul politic, economic și militar și încercările și incursiunile întreprinse de a preveni problemele. Așa a fost încercarea regelui Matei Corvin, ca în urma lui Sigismund să încerce să obțină poziția de împărat romano-germano și, de acolo, să implice Ungaria în schimbarea sistemului mondial. Acest lucru a eșuat, dar eu includ aici și încercarea de a-l numi papă pe Tamás Bakócz, ceea ce ne-ar fi dat o altă șansă de a deveni câștigători în această schimbare a sistemului mondial, dar acestea au eșuat. Acesta este motivul pentru care simbolul maghiar al acestei epoci, simbolul eșecului maghiar, este Mohács, cu alte cuvinte, declinul maghiar coincide cu începutul ascensiunii Occidentului ca putere mondială.
Acest lucru este important deoarece acum trebuie să ne clarificăm relația, avem două opțiuni pentru această nouă schimbare a ordinii mondiale. Este aceasta o amenințare pentru Ungaria sau o oportunitate pentru Ungaria? Dacă este un pericol, atunci trebuie să urmăm o politică de apărare a status quo-ului, trebuie să mergem alături de Statele Unite și Uniunea Europeană și trebuie să ne identificăm interesele naționale cu una sau ambele ramuri ale Occidentului. Dacă nu vedem acest lucru ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate, atunci trebuie să ne trasăm propriul curs de dezvoltare, trebuie să schimbăm și trebuie să fim proactivi, cu alte cuvinte, merită să urmăm o politică națională. Eu sunt susținătorul celei din urmă opțiuni, aparțin celei din urmă școli. Schimbarea actuală a sistemului mondial nu este o amenințare, nu este în primul rând o amenințare, ci mai degrabă o oportunitate.
Cu toate acestea, dacă dorim să urmăm o politică națională independentă, întrebarea este dacă avem condițiile cadru necesare. Cu alte cuvinte, oare nu se va călca pe noi, sau mai degrabă, nu ne vor face viața imposibilă? Adică, avem oare condițiile cadru pentru propria noastră cale în relațiile noastre cu SUA, Uniunea Europeană și Asia?
Pe scurt, pot spune doar că evoluțiile din SUA sunt în favoarea noastră. Nu cred că primim o ofertă economică și politică din partea Statelor Unite care să ne ofere o oportunitate mai bună decât statutul de membru al Uniunii Europene. Dacă totuși am primi, va trebui să o luăm în considerare. Desigur, trebuie să evităm capcana polonezilor, care au mizat mult pe această carte, dar au avut un guvern democrat în America și i-au ajutat în obiectivele lor strategice naționale, dar impun polonezilor un export de democrație – LGBTQ, migrație – și o politică de transformare socială internă, care implică de fapt riscul pierderii identității naționale, astfel, chiar dacă există o ofertă din America, trebuie să o ponderăm cu mare atenție.
Dacă ne uităm la Asia și China, trebuie să spunem că există condiții cadru și acolo, pentru că am primit oferta din partea Chinei, am primit oferta maximă, nu vom primi o ofertă mai bună. Aceasta poate fi rezumată după cum urmează. China este departe, iar apartenența Ungariei la Uniunea Europeană este valoroasă pentru ea, spre deosebire de americani, care ne bat constant apropouri că poate ar trebui să părăsim Uniunea. Chinezii cred că suntem într-un loc bun acolo, chiar dacă apartenența la UE înseamnă limitări, deoarece nu putem avea o politică comercială independentă, apartenența la UE înseamnă o politică comercială comună. Referitor la acest aspect, Chinezii spun că, dacă așa stau lucrurile, să participăm la modernizarea reciprocă. Desigur, atunci când leii invită șoarecele, trebuie să fim întotdeauna vigilenți, deoarece realitatea și amploarea contează, totuși, dar oferta chineză anunțată în timpul vizitei președintelui chinez din mai de a participa la modernizarea reciprocă înseamnă că ei sunt dispuși să investească masiv și să furnizeze resurse de dezvoltare în Ungaria, iar în China sunt dispuși să ne ofere oportunități de participare la piață.
Care sunt implicațiile pentru relația UE-Ungaria dacă considerăm aderarea noastră la UE drept o condiție cadru? După părerea mea, partea occidentală a Uniunii Europene nu se mai întoarce la forma statului națiunal. Prin urmare, ei vor continua să navigheze în ape necunoscute pentru noi. Partea estică a Uniunii, adică noi, ne putem apăra forma de stat național, putem fi capabili să facem acest lucru. Uniunea a pierdut războiul în curs de desfășurare. SUA o vor abandona, Europa nu poate finanța războiul, nu poate finanța reconstrucția Ucrainei, mai mult de atât, nu poate finanța nici funcționarea Ucrainei.
Paranteză: în timp ce Ucraina ne cere noi împrumuturi, se poartă negocieri referitoare la neplata împrumuturilor deja alocate. Astăzi, creditorii și Ucraina se ceartă asupra subiectului dacă ar trebui să ramburseze 20% sau 60% din împrumutul pe care l-au luat. Aceasta este situația reală! Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană trebuie să plătească prețul acestei aventuri de război. Acest preț va fi ridicat și ne va afecta și pe noi în mod negativ. Consecința pentru noi – Europa ca o condiție cadru – este că Uniunea Europeană va lua act de faptul că țările din Europa Centrală vor rămâne în Uniunea Europeană, rămânând în același timp pe fundamentele statelor naționale și își vor urma propria politică externă. Acest aspect nu le place, dar vor trebui să-l accepte. Mai ales că numărul acestor țări va crește.
În concluzie, pot spune că există condițiile cadru pentru o politică națională independentă din direcția Americii, Asiei și Europei, acestea definesc limitele spațiului nostru de manevră, iar acest spațiu este larg, și este mai larg decât a fost vreodată în ultimii 500 de ani. Întrebarea este atunci ce trebuie să facem pentru a putea profita de acest spațiu.
Dacă există o schimbare a sistemului mondial, atunci este nevoie de o strategie demnă de ea. Dacă există o schimbare a sistemului mondial, atunci este nevoie de o mare strategie maghiară. Ordinea cuvintelor este importantă! Nu avem nevoie de o strategie mare maghiară, ci de o mare strategie maghiară. Aceasta înseamnă că am avut mici strategii și până acum, de obicei cu un orizont 2030. Acestea sunt planuri de acțiune, care sunt programe de politici și au avut ca scop pur și simplu să finalizeze ceea ce am început în 2010, să le numim construcția cursului național, și pe care, pur și simplu, le ducem la bun-sfârșit. Acestea trebuie realizate, dar acest lucru nu este suficient în timpul unei schimbări de sistem mondial, avem nevoie de o strategie mare, pentru un interval de timp mai lung. Mai ales dacă pornim de la presupunerea că schimbarea sistemului mondial va duce la o stare pe termen lung, stabilă, care va rămâne în vigoare chiar timp de secole. Desigur, nepoții noștri ne vor spune dacă acesta va fi cazul la întâlnirea din 2050 de la Băile Tușnad.
Cum stăm cu marea strategie maghiară? Există o mare strategie maghiară în sertar? Se pare că da, o avem. Acesta este răspunsul. Pentru că războiul ne-a accelerat și pe noi în ultimii doi ani. Aici s-au întâmplat câteva lucruri pe care le-am decis pentru a crea marea strategie, chiar dacă nu am vorbit despre asta în acest context. După alegerile din 2022, am început imediat să elaborăm marea strategie. Într-un mod neobișnuit, guvernul maghiar are un director politic a cărui sarcină reală este să elaboreze această mare strategie. Ne-am alăturat sistemului de programare al echipei președintelui Donald Trump, suntem profund implicați acolo. Cercetătorii Băncii Centrale Ungare s-au implicat deja mai de mult în lucrările atelierelor de elaborare a strategiei din Asia, în special din China. Și transformând în avantaj un dezavantaj, după ce am fost forțați să schimbăm miniștri, am adus un gânditor strategic în guvern, nu un tehnocrat și am creat un minister separat al Uniunii Europene cu János Bóka și, prin urmare, nu suntem pasivi nici la Bruxelles, ci ne-am stabilit acolo: nu ieșim de acolo, ci marșăm spre interior. Și în jurul guvernului ungar există destul de multe instituții, think tank-uri, institute de cercetare, universități potrivite pentru construirea soft power, care în ultimii doi ani au funcționat pe turație multiplă.
Deci există o mare strategie maghiară. În stadiu este? Pot să spun că încă nu este într-un stadiu bun. Nu este într-un stadiu bun pentru că limbajul său este prea intelectual. Iar avantajul nostru politic și competitiv vine tocmai din capacitatea noastră de a crea o unitate cu oamenii în care toată lumea poate înțelege exact ce facem și de ce. Aceasta este baza capacității de a acționa împreună. Pentru că oamenii apără un plan doar dacă îl înțeleg și văd că este bun pentru ei. În caz contrar, pe bază de bla-bla-uri de la Bruxelles, nu va funcționa. Ceea ce avem acum, marea strategie maghiară, nu este, din păcate, încă digerabilă sau de înțeles pentru oricine. Este nevoie de o jumătate de an bună pentru ca strategia să ajungă în acest stadiu, acum este crudă și abrazivă, chiar aș putea spune că nu a fost scris cu stiloul, ci cu dalta și trebuie să consumăm mult șmirghel ca să o facem pe înțelesul tuturor. Dar acum voi prezenta totuși pe scurt ceea ce avem deja.
Așadar, esența marii strategii maghiare – spun în limbajul intelectualilor – este conectivitatea, ceea ce înseamnă că nu ne lăsăm blocați în niciuna dintre cele două jumătăți de economii mondiale care se conturează acum. Nu există economie mondială exclusiv occidentală și orientală, trebuie să fim prezenți în ambele jumătăți: atât în cea occidentală, cât și în cea orientală. De aici rezultă consecințe. În primul rând: nu vom intra în războiul împotriva Orientului. Nu ne vom angaja în fromarea blocului tehnic împotriva Orientului și nu ne vom angaja nici în formarea blocului comercial. Ne adunăm prieteni și parteneri, nu inamici economici sau ideologici. Nu ne alăturăm cuiva, ceea ce este mult mai simplu din punct de vedere intelectual, ci mergem pe un drum independent, ceea ce este dificil, dar politica nu se numește artă accidental.
Al doilea capitol al marii strategii este despre fundamentele spirituale, a căror esență este protecția suveranității. Am vorbit deja destul despre politica externă, dar în această strategie este descrisă și baza economică a suveranității naționale. În ultimii ani, noi am construit o piramidă. În vârful piramidei sunt campionii naționali, sub ei se află companiile mijlocii competitive la nivel internațional, sub acestea sunt companiile producătoare pentru piața internă, iar la baza piramidei sunt companiile mici și PFA-urile. Aceasta este economia maghiară care poate oferi baza suveranității. Avem campionii naționali în sectorul bancar, sectorul energetic, industria alimentară, producția de materii prime agricole, IT, telecomunicații, mass-media, industria construcțiilor – acolo atât în construcții spre adâncime, cât și în construcții înalte –, dezvoltatori imobiliari, industria farmaceutică, industria de apărare, logistică și, prin universități, oarecum și în industria cunoașterii. Și acești campioni naționali nu sunt campioni doar acasă, ci toți sunt deja acolo pe arena internațională și s-au dovedit a fi competitivi. Companiile noastre mijlocii sunt situate sub aceastea. Aș dori să vă informez că astăzi Ungaria are 15.000 de companii mijlocii care activează în spațiul internațional, deci sunt competitive. Când am început să guvernăm în 2010, numărul lor era trei mii. Astăzi sunt 15 mii! Și bineînțeles, baza reprezentată de întreprinzătorii individuali și companiile mici trebuie lărgită. Dacă putem face un buget de pace și nu un buget de război pentru 2025, atunci vom lansa un program amplu pentru antreprenorii mici și mijlocii. Baza economică a suveranității reprezintă și faptul că trebuie întărită independența noastră financiară, datoria noastră trebuie redusă nu la 50 sau 60, ci la 30 la sută și trebuie să apărem în poziție de creditor regional. Deja încercăm să facem acest lucru, în regiune Ungaria oferă împrumuturi de stat țărilor prietene care sunt importante pentru Ungaria din anumite motive. Este important să rămânem un centru de producție, conform strategiei. Nu ne putem transforma într-o economie orientată spre servicii, sectorul serviciilor este important, dar trebuie să păstrăm caracterul Ungariei de centru de producție, pentru că forța de muncă internă doar aici poate găsi locuri de muncă 100%. Nu putem comite greșeala Occidentului de a avea anumite lucrări de producție efectuate de muncitori migranți, pentru că ar fi derogator pentru băștinași să efectueze anumite lucrări. Dacă acest lucru se va întâmpla în Ungaria, va începe o dezintegrare socială care va fi greu de oprit. Și aceasta, protecția suveranității include și construcția de centre universitare și de inovare.
Al treilea capitol spune, care este corpul marii strategii, adică care este societatea maghiară despre care vorbim. Pentru ca noi să fim învingători, această societate maghiară trebuie să fie solidă și flexibilă, trebuie să aibă o structură socială solidă și flexibilă. Prima condiție pentru aceasta este ca declinul demografic să fie oprit. Am început bine, dar acum ne-am blocat. Trebuie luat un nou avânt. Până în 2035, în ceea ce privește demografia, Ungaria ar trebui să ajungă la un stat autosusținut. Nu poate fi vorba de o populație înlocuită prin migrație. Experiența occidentală este că, dacă sunt mai mulți oaspeții decât proprietarii, atunci casa nu mai este acasă. Acest risc nu paote fi asumat. Prin urmare, dacă reușim să facem un buget de pace pentru că războiul se va termina, atunci în 2025 deducerea fiscală pentru copii va trebui probabil dublată, probabil nu într-un singur pas, ci în doi pași, dar decurs de un an, pentru a recăpăta avântul îmbunătățirii demografice. Cei din Europa de Vest care doresc să trăiască într-o țară creștină, națională, trebuie să fie în permanență ecluzați. Numărul acestora va fi în creștere continuă. Fără automatisme. Acum noi selectăm. Până acum selectau ei, acum noi selectăm. Pentru a fi stabilă și flexibilă, societatea trebuie să se bazeze pe clasa de mijloc, adică familiile trebuie să aibă avuții proprii și independență financiară. Trebuie menținută ocuparea deplină a forței de muncă, cheia căreia este menținerea relației actuale dintre muncă și țigani. Există muncă, dar nu poți supraviețui fără muncă. Aceasta este negocierea și aceasta este esența ofertei. Tot de acest aspect ține faptul că sistemul maghiar de sate, care este o valoare deosebită a istoriei maghiare, nu este un simbol al înapoierii, trebuie să păstrăm sistemul sătesc maghiar. Trebuie să oferim servicii la nivel de oraș și în sate. Orașele trebuie să suporte o parte din povara financiară a acestui lucru, noi nu creăm orașe gigantice, nu creăm orașe mari, vrem să creăm orașe și suburbii, păstrând moștenirea istorică a satului maghiar.
Și în final, elementul decisiv al suveranității, și cu asta am ajuns aici, pe malul Oltului, și cu asta am redus la minim riscul ca Zsolt să-mi ia cuvântul. Și aceasta este esența protecției suveranității, care este protecția diferențelor naționale. Nu vorbim de asimilare, de integrare, ci despre menținerea propriului nostru caracter național special. Aceasta este baza culturală a protecției suveranității. Păstrarea limbii, evitând starea religioasă zero. Starea religioasă zero este atunci când credința nu mai există de mult, și s-a pierdut și capacitatea tradiției creștine de a ne oferi reguli culturale și morale de comportament, care sunt aplicabile muncii, banilor, familiei, relațiilor sexuale și atitudinii noastre față de relațiile ierarhice. Occidentalii au pierdut deja asta. Cred că această stare de religie zero apare atunci când căsătoria între persoane de același sex este recunoscută ca o instituție de drepturi egale cu căsătoria între persoane de sex diferit, acolo există o stare religioasă zero, în care creștinismul nu mai oferă o busolă și o îndrumare morală. Noi trebuie să evităm acest lucru cu orice preț, astfel că atunci când luptăm pentru familie, nu luptăm doar pentru onoarea familiei, ci și pentru menținerea unei stări în care creștinismul încă servește măcar drept ghid moral pentru comunitatea noastră.
Doamnelor și domnilor!
Și, în final, această mare strategie maghiară nu poate să pornească din mica Ungarie. Această mare strategie maghiară trebuie să stea pe o bază națională, trebuie să includă toate zonele locuite de maghiari și trebuie să conecteze toți maghiarii din lume. Doar Ungaria mică este insuficientă drept cadru. De aceea nu îndrăznesc să spun anul chiar acum, pentru că acela trebuie respectat, dar în viitorul previzibil toate formele de sprijin care servesc stabilității și flexibilității societății maghiare, de exemplu, sistemul de alocații pentru familie, trebuie extinse în întregime pe toate zonele locuite de maghiari, chiar și în afara granițelor țării. Direcția nu este rea, pentru că dacă defalc până în 2010 sumele cheltuite de statul maghiar pe aceste zone, pot spune că am cheltuit anual în medie 100 de miliarde de forinți pe acest lucru. Prin comparație, în timpul guvernării Gyurcsány, s-au alocat 9 miliarde într-un an. Acum am cheltuit 100 de miliarde pentru asta într-un an! Deci este o creștere de peste zece ori.
Și atunci mai avem o singură întrebare: dacă avem marea strategie maghiară, cu ce fel de politică poate fi dusă la succes? În primul rând, succesul unei mari strategii presupune să știm exact cum suntem. Pentru că politica cu care vrei să transformi o strategie în succes trebuie să fie adaptată caracterului nostru național și bineînțeles că putem spune că suntem diverși. Acest lucru este în mod special adevărat pentru maghiari, dar există încă caracteristici comune esențiale, iar strategia trebuie să le vizeze și să le surprindă pe acestea. Și dacă înțelegem acest lucru, atunci nu trebuie să facem compromisuri, nu avem nevoie de consolidare, ci de o poziție neînduplecată. Cred că, pe lângă diversitate, esența, esența comună, pe care trebuie să o surprindem și pe care trebuie să construim marea strategie maghiară, este libertatea, care trebuie construită și pe plan intern. Nu trebuie să construim doar libertatea națiunii, ci să urmărim și libertatea personală a omului maghiar. Pentru că noi nu suntem o țară militarizată, precum rușii și ucrainenii. Nu suntem nici hiperdisciplinați, cum sunt chinezii. Nu ne place ierarhia ca la nemți. Nu ne plac revoltele, revoluțiile și blasfemia, așa cum le plac francezilor. Și nu credem nici că putem supraviețui fără statul nostru, fără propriul nostru stat, așa cum tind să creadă italienii. Pentru maghiari, ordinea nu este o valoare intrinsecă, ci o condiție necesară pentru libertate, în care să trăiască nestingheriți. Expresia „viață nestingherită” este cea mai apropiată de sentimentul și cuvântul de libertate maghiar. Casa mea este castelul meu, viața mea și voi decide eu ce mă face să mă simt bine în propria piele. Aceasta este o trăsătură antropologică, genetică și culturală a maghiarilor, iar strategia noastră trebuie să se adapteze acesteia. Cu alte cuvinte, de aici trebuie să plece și politica care dorește să aducă marea strategie la victorie.
Întrucât acest proces despre care vorbim, această schimbare în sistemul mondial, nu va avea loc în termen de unul sau doi ani, a început deja mai devreme, va mai dura douăzeci până la douăzeci și cinci de ani, așa că va exista o dezbatere continuă despre ea în timpul acestor douăzeci – douăzeci şi cinci de ani. Adversarii noștri o vor ataca constant. Vor spune că procesul este reversibil. Ei vor spune că este nevoie de integrare în locul unei mari strategii naționale independente, așa că o vor ataca constant și vor lucra la o schimbare a cursului. Ei vor pune la îndoială în mod constant nu numai conținutul marii strategii, ci și necesitatea acesteia. Acum această luptă trebuie asumată, dar perspectiva de timp este o problemă aici. Pentru că dacă este un proces de douăzeci – douăzeci și cinci de ani, atunci trebuie să ne dăm seama că, dat fiind că nu vom deveni mai tineri, nu noi o vom duce la bun-sfârșit. Implementarea acestei mari strategii, în special ultima fază a strategiei, cu siguranță nu va fi realizată de noi, ci mai ales de tinerii în vârstă de douăzeci – treizeci de ani de astăzi. Și când ne gândim la politică, la cum să ducem la capât o astfel de strategie din punct de vedere politic, trebuie să știm că și în generațiile următoare vor fi în esență doar două poziții, la fel ca în viața generației noastre. Vor fi liberali și vor fi naționaliști. Și trebuie să spun că politicienii liberali, cu ținute slim fit, de genul latte-avocado, fără de toate, auto-indulgenți vor fi de o parte, iar în opoziție față de ei vor fi tinerii care stau cu ambele picioare în realitate, cu sentimente naționale, tineri „mișto”. De aceea trebuie să începem să recrutăm în rândul tinerilor, chiar acum și chiar noi! Adversarul este organizat constant și angakat în luptă de spiritul liberal al vremii. Acolo nu este nevoie de recrutare, se recrutează singuri, dar tabăra noastră este diferită. Tabăra națională iese doar la sunetul unei trâmbițe, acest lucru este valabil și pentru tineri, și nu se poate aduna decât sub un steag ridicat, acest lucru fiind valabil și pentru tineri. Din acest motiv noi trebuie să găsim luptători curajoși, tineri, cu sentimente naționale. Se caută luptători curajoși, tineri, cu sentimente naționale!Vă mulțumesc pentru atenție!
